Iohannis a promulgat legea care împiedică amânarea dublării alocațiilor. Prorogarea expira oricum în 2 zile

Iohannis a promulgat legea care împiedică amânarea dublării alocațiilor. Prorogarea expira oricum în 2 zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii prin care Parlamentul a respins amanarea dublării alocaţiilor. Termenul pentru care era amnată măsura expira oricum la 1 august 2020.

Legea a fost sesizată la CCR de Guvern. Pe 15 iulie, însă, magistrații au decis că această lege este constituţională.

Alocații de 14 miliarde de lei

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat miercuri că statul ajunge astfel să plătească până la sfârşitul anului 2022 alocații de 14 miliarde de lei.

ADVERTISING

„Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei.

Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România, a spus ministrul.

Are România bani?

Întrebată dacă există bani pentru această creștere, Alexandru a evitat să dea un răspuns clar. Ea a precizat însă că a propus Guvernului un proiect de ordonanţă prin care dublarea alocaţiilor să se facă etapizat.

ADVERTISING

”Eu plec de la premisa că există dorinţă reală şi din partea Executivului, şi din partea Parlamentului de a creşte alocaţiile”.

„(…) Sunt convinsă că vom găsi susţinere în vederea creşterii alocaţiilor, pentru că acestea trebuie crescute. Și sunt convinsă că ne dăm seama, indiferent de unde suntem, unde lucrăm, în Executiv sau în Parlament în acest moment.

Eu plec de la premisa că toţi avem aceeaşi înţelegere cu privire la ceea ce poate suporta bugetul în privinţa creşterii alocaţiilor fără să încălcăm cu nimic decizia Curţii Constituţionale.

ADVERTISING

Plec de la această premisă apelând la responsabilitatea tuturor celor care astăzi fac politică şi care sunt conştienţi că, indiferent de declaraţiile şi de promisiunile făcute, ele trebuie să aibă o susţinere bugetară reală în privinţa încasărilor la buget.

Ca atare, dacă sunt necesare argumente în faţa parlamentarilor care ar lua în considerare o decizie de respingere le voi oferi atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, care a fundamentat această creştere”, a adăugat ea.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇