Ciolacu, mesaj pentru Orban: Nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea, indiferent că suntem în stare de alertă

Ciolacu, mesaj pentru Orban: Nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea, indiferent că suntem în stare de alertă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban, după ce CCR a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Guvernului privind amânarea dublării alocaţiilor.

”Nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea”, afirmă liderul social-democraţilor. El precizează că, dacă la 1 august alocaţiile nu vor fi dublate, PSD va depune moţiunea de cenzură.

Ciolacu anunță că moțiunea de cenzură e în lucru, la Șerban Nicolae. PSD deja își face planuri ce premier îi propune lui Iohannis

ADVERTISING

”Am un singur mesaj pentru Iohannis şi Orban: nu dublaţi alocaţiile, vă măturăm guvernarea! Sunteţi un pericol pentru viitorul ţării! Preşedintele Iohannis nu mai poate amâna dublarea alocaţiilor pentru copii. Curtea Constituţională demonstrează prin decizia de azi că PNL n-a avut, practic, argumente, ci a vrut doar să blocheze aplicarea legii”, a scris, miercuri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Acesta consideră că ”pentru milioane de românii cu copii această măsură inițiată de PSD este o mare gură de oxigen pentru bugetul lunar al familiei”.

ADVERTISING

”De ceea, îi solicit preşedintelui să promulge legea în regim de urgenţă, iar Guvernului Orban să o aplice de la 1 august. Dacă nu fac asta, depunem moţiunea de cenzură în august - indiferent că România va fi sau nu atunci în stare de alertă”, a mai scris Ciolacu.

Președintele interimar al #PSD Marcel Ciolacu: "Am un singur mesaj pentru Iohannis și Orban: nu dublați alocațiile, vă...

Publicată de Partidul Social Democrat pe Miercuri, 15 iulie 2020

Decizia CCR

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea Guvernului privind dublarea alocaţiilor.

”Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, a transmis CCR. 

ADVERTISING

Mai multe detalii aici - CCR a respins sesizarea Guvernului pe dublarea alocațiilor copiilor

Citește și:

Orban spune că Guvernul nu își permite dublarea alocaţiilor: Măsura ar implica 7 miliarde de lei

Alocațiile copiilor au un rol crucial în reducerea sărăciei, dar nu toți beneficiază de ele

Guvernul va ataca la CCR dublarea alocațiilor. Orban: Se va stabili un grafic de creștere progresivă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇