Incidenţa Covid atinge un nou record în București. În Ilfov, 6 localități au trecut de 20 de cazuri la mie

Incidenţa Covid atinge un nou record în București. În Ilfov, 6 localități au trecut de 20 de cazuri la mie
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Incidenţa COVID-19 din București a ajuns duminică la 16,27 cazuri la mia de locuitori. Este un nou record absolut de la începutul pandemiei, însă creșterea pare să mai fi încetinit. Sâmbătă, rata de infectare în Capitală era de 16,1 cazuri la mie.

Saltul într-o săptămână este însă foate mare, dacă ne uităm la faptul că duminica trecută incidenţa în București era de 13,6.

Iată cum arată astăzi situația pe sectoare:

  • Sectorul 1 - 18,52 cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 2 - 16,89 cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 3 - 13,56 cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 4 - 16,93 cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 5 - 16,59 cazuri la mia de locuitori
  • Sectorul 6 - 17,21 cazuri la mia de locuitori
ADVERTISING

Sâmbătă, în București au fost raportate 3.128 cazuri noi de Covid, în timp ce în Ilfov au fost 576 de noi îmbolnăviri. De la începutul pandemiei, în Capitală au fost confirmați cu boala 250.554 de oameni, și peste 60.000 în Ilfov.

Și incidența din Ilfov se îndreaptă spre pragul de 17 cazuri la mia de locuitori. Însă în 6 localități sunt peste 20 de bolnavi la 1.000 de locuitori. Cea mai mare incidență Covid este în Corbeanca, unde duminică s-a ajuns la 23,12 cazuri la mie, potrivit site-ului Prefecturii Ilfov.

Iată situația din Ilfov:

ADVERTISING

  • Afumaţi - 13,37
  • Baloteşti - 11,92
  • Berceni - 14,96
  • Brăneşti - 14,75
  • Bragadiru - 20,45
  • Buftea - 12,05
  • Cernica - 15,31
  • Chiajna - 22,27
  • Chitila - 12,65
  • Ciolpani - 13,06
  • Ciorogârla - 15,40
  • Clinceni - 22,89
  • Copăceni - 13,13
  • Corbeanca - 23,12
  • Cornetu - 16,81
  • Dascălu - 8,87
  • Dărăşti Ilfov - 11,44
  • 1 Decembrie - 16,10
  • Dobroeşti - 19,85
  • Domneşti - 22,99
  • Dragomireşti-Vale - 17,71
  • Găneasa - 11,50
  • Glina - 11,99
  • Grădiştea - 11,85
  • Gruiu - 15,33
  • Jilava - 14,62
  • Moara Vlăsiei - 11,89
  • Măgurele - 17,39
  • Mogoşoaia - 13,88
  • Nuci - 8,86
  • Otopeni - 19,28
  • Pantelimon - 14,36
  • Petrăchioaia - 15,91
  • Popeşti-Leordeni - 19,77
  • Periş - 11,01
  • Snagov - 10,79
  • Ştefăneştii de Jos - 14,79
  • Tunari - 22,56
  • Vidra - 10,63
  • Voluntari - 19.
ADVERTISING

Autoritățile nu vor carantină, ci controale

Săptămâna aceasta, specialiștii în sănătat publică au avertizat că e nevoie urgentă de carantinarea Bucureștiului și Ilfovului din cauza numărului mare de cazuri, însă autoritățile, în frunte cu premierul demis Florin Cîțu, au refuzat, anunțând în schimb întețirea controalelor.

Peste un sfert din școlile din București au închis deja porțile și au trecut cursurile în online, din cauza cazurilor de Covid.

Situația este critică și în spitale, unde de mai multe zile locurile la ATI sunt ocupate în totalitate. Medicii spun că din nefericire locurile se eliberează prin decesul pacienților, dar sunt imediat ocupate de bolnavi care așteptau un pat pentru că starea lor este gravă.

La București au fost trimise în ajutor zeci de ambulanțe din țară și mașini de la armată și pompieri, cei implicați vorbind de o ”situație de dezastru”. Ba chiar, din cauza că nu mai fa față, un autobuz a fost convertit în ambulanță, pentru a putea prelua până la 10 pacienți Covid deodată.

Un alt autobuz STB a fost transformat în centru mobil de vaccinare în acest weekend.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇