La ATI, unde sunt internați pacienți infectați cu Covid, aflați în stare gravă, medicii și asistentele comunică prin priviri. Sunt acoperiți de straturi de echipamente, de măști și rânduri de mănuși. Îi poți asocia cu reprezentanții unei civilizații extraterestre ajunși pe Pământ și care cercetează, concentrat și minuțios, tâmpeniile pe care le-am mai făcut de la ultima vizită.
Pacienții, și ei, comunică prin priviri. Fața lor e acoperită de o mască prin care pulsează oxigenul care-i ține în viață. Vine în valuri ca o mare ce lovește țărmul să hrănească plămâni macerați de o boală nouă, puțin cunoscută.
Cei care nu s-au vaccinat pentru că se tem de ace ar trebui să știe că un bolnav ajuns în secția de terapie intensivă primește “130 de seringi injectante” de la instalațiile din jurul său ca să rămână în viață.
În rezervele secției ATI din Spitalulul Municipal Câmpina e liniște, multă liniște, spre deosebire de agitația, emoțiile, șuvoiul de comenzi, întrebări și cereri din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a aceluiași spital.
“Domnule director, tocmai a sosit femeie cu saturația de oxigen 60”, anunță o asistentă îngrijorată.
“Sună sus la Terapie și vezi că ar trebui să fie un loc liber”, răspunde managerul Iulian Călin Tiu.
Pompierii tratați la Ginecologie
În anul 2020, spitalul din Câmpina a fost, ca și acum, unul dedicat tratării persoanelor infectate - suport Covid, cum au fost denumite de oficiali.
Dar luni bune, începând cu aprilie, conform deciziilor de atunci, în acestea au fost internate mii de persoane asimptomatice.
“Cum, necum, în vara anului trecut, cu asimptomatici și bolnavi cu forme ușoare, spitalul se cam umpluse”, își amintește medicul Călin Tiu.
“Dar secția de ginecologie era goală. Nu aveam paciente. Și cum eram zi și noapte în spital, într-o duminică pe la prânz ies în curte și văd că pe poartă intră două microbuze. Parchează, iar din ele încep să coboare tineri în chiloți și maiouri. Nu înțelegeam ce-i cu ei”, își amintește managerul spitalului municipal.
“Până la urmă, aflu că e vorba de un detașament de pompieri, chiar vecinii noștri de peste gard, care fuseseră depistați pozitivi, dar n-aveau simptome. Un întreg schimb se infectase. Pompierii mâncaseră împreună și au luat virusul unul de la celălalt. Prima dată au fost duși la Spitalul Județean din Ploiești, dar acolo începuseră să vină tot mai mulți bolnavi simptomatici, iar cineva a decis să-i ducă la Câmpina, fără să ne anunțe și pe noi”, își amintește medicul Călin Tiu.
“Și mă trezesc cu 22 de pompieri. Zdrahoni, sănătoși tun. Iar în marea mea înțelepciune”, anunță cu autoironie managerul Tiu, “i-am internat pe toți la Ginecologie. Am umplut secția cu pompieri. Săracii nu primiseră nimic de mâncare la Ploiești, că i-au transferat, iar la noi nu erau încă prinși în rație. Sun la o firmă de catering din oraș și comand 35 de pizza, am zis să fie mai multe. Cine știe? Le-au mâncat rapid.
A doua zi, asistentele din secție mă anunță că pompierilor le e foame, nu se satură cu rațiile din spital. Sun, mai trimiteți 35 de pizza. Ziua a treia, la fel. În ziua a patra vine un sol de pace de la Ginecologie și îmi spune că pompierii au transmis că nu mai vor pizza”, povestește amuzat medicul Tiu, de față fiind și doctorul Cristina Radu, șefa secției, care a mărturisit că “tratarea” unor pompieri asimptomatici cu pizza a fost o experiență interesantă.
Dar asta se întâmpla într-o perioadă în care se scriau proceduri, se făceau exerciții de intervenție și se internau asimptomaticii pentru ca în câteva luni lumea să se schimbe și să înceapă cel de-al doilea val.
Când directorul se internează la reanimare
În luna noiembrie a anului trecut, medicul Călin Tiu se infectează.
“Am avut o formă de boală medie spre gravă. Am depins 14 zile de oxigen, fiind internat în secția de reanimare. Nu am fost intubat. Am trecut însă prin acea manifestare mai mult decât medie, având o afectare pulmonară, estimată, la 35%”, a mărturisit managerul Spitalului Municipal din Câmpina.
Într-o lună, mai precis în data de 27 decembrie 2020, sosea în România primul transport de vaccinuri Pfizer. Persoanele în vârstă și angajații din sistemul sanitar au avut prioritate, dar pentru mulți a fost prea târziu.
Mulți medici, asistente și angajați ai spitalului s-au îmbolnăvit, unii au avut forme grave, iar doi doctori au murit. A fost sacrificiul făcut de aceștia pe frontul Covid-19.
Dar atunci nu exista vaccinul. Se intra în schimb, iar la sfârșit plecai acasă fără să știi dacă ai fost atins sau nu. Trăiai de la o zi la alta, cu senzația că ești o țintă, sperând să nu te infectezi sau să nu faci o formă gravă de boală.
“Acum, situația e de neînțeles. Nu toți angajații spitalului sunt vaccinați”, recunoaște managerul.
“Îmi doresc introducerea unei măsuri prin care personalul să fie determinat să se vaccineze”, adaugă acesta.
“Din acest motiv, că nu toți angajații s-au vaccinat, avem îmbolnăviri frecvente, concedii medicale, afectarea procedurilor medicale și fluctuații mari de personal”, spune doctorul Călin Tiu.
Coadă de ambulanțe și la Câmpina
O asistentă, antivaccinistă convinsă, este astăzi una dintre pacientele aflate în stare gravă, internată în secția de terapie intensivă a spitalului.
“În ultima vreme, tot mai mulți angajați ai spitalului au început să se îndrepte spre centrele de vaccinare, pentru că văd atâtea nenorociri în jurul lor”, a observat doctorul Călin Tiu.
Un călător ajuns în orașul Câmpina, în dimineața zilei de miercuri, 13 octombrie, ar fi fost surprins plăcut de aerul curat, de temperatura prietenoasă, deși era înnorat, de frumusețea caselor și de curățenia străzilor.
Cu cât s-ar fi apropiat de centru, venind din partea de nord, ar fi observat că agitația se întețea, punctul culminat fiind pe strada Vasile Alecsandri, unde se află Spitalul Municipal Câmpina.
O ambulanță ieșea pe poartă, iar în curte alte patru așteptau ca bolnavii aduși să fie preluați de cei din unitatea de primiri urgențe (UPU).
În spital nu mai sunt locuri. “Primim cereri din toate orașele învecinate, dar și de la Ploiești. Nimeni nu mai are locuri”, spune managerul.
Conform regulilor stabilite de DSP, spitalul din Câmpina are 81 de paturi pentru pacienții Covid-19, dintre care 10 la ATI.
În data de 8 septembrie, instituția a devenit din nou “suport Covid”.
“A fost momentul în care începuse să crească numărul de pacienți cu forme grave. Dacă nu se întâmpla așa, oamenii de aici nu ar fi avut unde să fie tratați”, a explicat doctorul Tiu.
Preluând cazuri de Covid, s-au putut realiza două fluxuri, unul roșu pentru pacienții infectați, care cuprinde o mare parte din secții, dar și un flux verde, pentru pacienții cu alte afecțiuni, care astfel au și ei acces la tratament.
“Avem pacienți oncologici care au nevoie de consultații, de medicamente și de proceduri specifice, așa că am găsit o soluție pentru toți”, a spus medicul Tiu.
Doctorul Radu Marius, 36 de ani, este radiolog, dar are și specializare ca infecționist, fiind o adevărată binecuvântare pentru spital în aceste vremuri. El spune că, din tot ce a văzut în acest val pandemic, 9 persoane infectate din 10, care fac forme grave, sunt nevaccinate.
“Am lucrat de la început, dar ce e acum nu mi-am imaginat niciodată. Văd de 3-4 ori mai mulți pacienți decât vedeam în valurile precedente”, a povestit tânărul medic.
Spune că uneori îi mai întreabă pe cei care ajung la el de ce nu s-au vaccinat. Unii abia mai respiră, dar tot nu cred că virusul există cu adevărat.
Un alt fel de “deșert al tătarilor”
Salvarea de vieți omenești nu are nimic eroic într-un spital. Urcând de la un etaj la altul, din secție în secție, nu vezi decât oameni muncind în tăcere, metodic și consecvent.
Într-o parte, poți palpa suferința și deznădejdea, în cealaltă parte poți simți ritmul unei rutine care ține bolnavii în viață, atât cât se poate.
E un război tăcut, ascuns, în care nu există asalturi, nu sunt poziții de cucerit, comandanții nu strigă, doar, cel mult, postează mesaje, informații și date pe grupurile profesionale de WhatsApp. Dar cel mai dezarmant sentiment e că nu există sfârșit.
“E ca în Deșertul Tătarilor, romanul lui Dino Buzzati”, spune managerul Tiu, “dar cumva, pe invers. Noi luptăm în fiecare zi cu ceva nevăzut, iar această luptă e fără sfârșit”, adaugă doctorul. Fără victorie, fără înfrângere.
Medicul Viorica Izvoranu, 54 de ani, șefa secției ATI, lucrează de 21 de ani în Spitalul Municipal din Câmpina.
Are mâini puternice, o privire dură, e tunsă scurt, iar părul îl poartă vopsit în nuanțe de albastru.
Îmbrăcată într-o bluză multicoloră cu flori și fluturi, vorbește cu o voce calmă și blândă, de om încercat, care a văzut multe.
“Deocamdată nu știu în ce parte a valului ne aflăm. Mi se pare că sunt mai mulți tineri, iar formele bolii sunt mai grave. Cred că acest val are un impact atât de mare din cauza vaccinării reduse”, spune medicul Viorica Izvoranu.
Are în administrare 10 paturi dedicate terapiei intensive. “În data de 8 septembrie am redevenit spital suport Covid, iar în data de 9 septembrie nu mai aveam niciun loc”, spune coordonatoarea secției.
“Din păcate, paturile se eliberează, cel mai des, prin decesul unui pacient. Am avut până acum, în acest val, patru persoane care au fost intubate și care au supraviețuit, întorcându-se în secțiile spitalului”, adaugă doctorul Viorica Izvoranu, cu o mică undă de mândrie în glas.
Un spital pentru o populație liniștită
Munca de zi cu zi în ATI e o luptă pentru a păstra echilibrul când totul tinde să se năruie și să se consume - oxigenul din aparate, medicamentele, viața pacienților. La asta se adaugă și teama de incendii.
“Tot timpul ne-am dorit injectomate, dar acum înțeleg că sunt un pericol să provoace incendii”, spune medicul Viorica Izvoranu, care a aflat din discuțiile profesionale despre posibilitatea ca incendiul de la Constanța să fi fost provocat de la o astfel de instalație.
Injectomatele sunt stinghii metalice de care se agață pungile speciale cu medicamente și care dozează automat substanțele în funcție de setările făcute pe computer.
Problema cu ele e că stau în priză și lucrează automat cu lichidele, existând un risc ridicat să apară o fisură în sistem care să provoace un scurt-circuit catastrofal într-o cameră saturată cu oxigen.
Tehnologia medicală nu a fost proiectată să reziste la o astfel de încărcare.
“Nu am mai trecut niciodată printr-o astfel de situație. Noi, aici, eram un spital pentru o populație liniștită, aveam 15 paturi, care erau folosite cu preponderență în faza post-operatorie. Aveam și terapie intensivă, dar nu se compară cu ce e acum. S-a adus aparatură de zece ori mai multă decât am avut vreodată”, spune medicul Viorica Izvoranu.
E imposibil să nu te gândești la moarte
Toate secțiile se ocupă de pacienții Covid. Cei în stare gravă primesc oxigen imediat după internare.
“Înainte de pandemie, spitalul nostru consuma în jur de un metru cub de oxigen pe oră”, spune managerul Călin Tiu.
“Îmi amintesc că în 2019 am achiziționat o stație care avea o capacitate de 11 metri cubi pe oră și am crezut că e mai mult decât suficient pentru orice situație. Apoi, am mai luat o stație de aceeași capacitate cu prima și, în plus, folosesc 100 de tuburi de câte 50 de litri de oxigen pe zi și nu e suficient”, a spus medicul.
Cristina Radu, șefa secției de ginecologie, are 48 de ani și e medic primar. Masca îi ascunde o parte din figura caldă, dar ochii verzi compensează și trimit în jur o privire optimistă, care împarte încredere.
Pe peretele din micul său birou e prinsă o tablă magnetică uriașă pe care sunt desene, scheme, mesaje, scrisori, felicitări, animale de pluș, icoane, dar și o schemă amănunțită cu paturile din secția sa, care, acum, e una Covid.
Indiferent de specializare, toți medicii au învățat protocoalele de tratament ale pacienților Covid. Se consultă mereu cu infecționiștii, comunică pe grupurile de WhatsApp, strâng informații și iau decizii. Procedurile și le-au făcut și adaptat la nevoile din secție.
“E foarte important ca un pacient să știe că are un medic alături”, spune doctorul Cristina Radu.
“Să știți că nu există cineva pe lume care să-și dorească mai mult ca medicii să se întoarcă la viața de dinainte de pandemie”, adaugă cu sinceritate și tristețe în glas.
Dar, apoi, se întoarce cu privirea optimistă spre tablă și arată spre scrisorile și mesajele de mulțumire primite de la cei care s-au vindecat de Covid în secția pe care o conduce.
“În fiecare zi sunt oameni care ne scriu”, spune ea, ca și cum acele mesaje suplinesc toată durerea, criza de paturi și deficitul de oxigen.
E imposibil să nu te gândești la moarte când intri într-o rezervă de ATI, în timp ce oamenii legați la aparate te urmăresc cu privirea, una în care se amestecă durere, disperare și un strigăt de ajutor imposibil de rostit.
Protejat de costum, cu două rânduri de mănuși, cu mască, vizieră, halat, plasă pentru păr, între mine și virus e o distanță care-mi dă o vagă senzație de siguranță, dar știu că e acolo, că pândește și sapă tot mai adânc, printre straturi, să se apropie, să mai câștige o viață.
Într-o secție de ATI e liniște, e încleștarea dură între om, tehnologia lui și o forță invizibilă care vrea să-i ia locul.
Oamenii au învins din nou, dar cu un preț. Prețul a milioane de vieți.
