În două luni, Primăria Sectorului 1 a dat amenzi de 300.000 de lei pentru depozitarea ilegală de deşeuri pe domeniul public

În două luni, Primăria Sectorului 1 a dat amenzi de 300.000 de lei pentru depozitarea ilegală de deşeuri pe domeniul public

Primăria Sectorului 1 anunţă, duminică, aplicarea de amenzi în valoare de 300.000 de lei, în primele două luni ale anului pentru depozitarea ilegală de deşeuri pe domeniul public.

”Pentru protejarea mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei, Primăria Sectorului 1, prin Poliţia Locală, a intensificat controalele în zonele cu potenţial crescut de abandonare/depozitare a deşeurilor pe domeniul public şi privat. Totodată, poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au efectuat verificări ale modului de organizare a şantierelor de construcţii în privinţa respectării condiţiilor de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere/industriale şi asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces şi a zonelor verzi.

ADVERTISING

În urma verificărilor efectuate, numai în primele două luni ale acestui an, poliţiştii locali au aplicat un număr de 166 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice/juridice care nu respectau prevederile legale privind protecţia mediului, în valoare totală de 300.000 de lei”, a transmis, duminică, Primăria Sectorului 1 al Capitalei.

Sursa citată a precizat că este vorba în principal despre aplicarea de sancţiuni pentru depozitarea/abandonarea deşurilor de orice tip pe domeniul public, pentru neigienizarea terenurilor, pentru nesalubrizarea carosabilului în perimetrul şantierelor etc.

ADVERTISING

”Spre comparaţie, în primele două luni ale anului trecut, pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia mediului, poliţiştii locali au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 199.480 de lei. Menţionăm faptul că, începând cu data de 01 februarie 2021 şi până în data de 15 martie 2021, poliţiştii locali au efectuat verificările pentru identificarea depozitărilor/abandonărilor ilegale de deşeuri în colaborare cu comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”, a mai transmis Primăria.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇