Iar e gunoi pe străzi la Ploieşti: Angajaţii Rosal fac grevă din nou

Iar e gunoi pe străzi la Ploieşti: Angajaţii Rosal fac grevă din nou
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Angajaţii operatorului Rosal, care asigură serviciile de salubritate în Ploieşti, sunt în grevă, luni, ei fiind nemulţumiţi de faptul că, din nou, nu şi-au primit salariile la timp.

Directorul Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploieşti, Zoia Staicu, a declarat că încă din weekend au apărut disfuncţionalităţi la capitolul curăţenie căi publice, nefiind asigurat personalul necesar pentru realizarea acestei activităţi, iar luni au intrat în grevă salariaţii care execută activitatea de colectare, transport şi transfer deşeuri municipale.

ADVERTISING

În context, au fost transmise adrese către operator şi către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) "Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova", aceasta din urmă gestionând contractul privind activitatea de colectare, transport şi transfer deşeuri municipale.

La finalul lunii aprilie, în preajma Paştelui, angajaţii Rosal au refuzat să iasă pe teren, timp de mai multe zile, pentru ridicarea deşeurilor în aproximativ 75% din cele 84 de localităţi ale judeţului în care firma are contracte de salubritate, printre unităţile administrativ-teritoriale afectate aflându-se şi oraşul Ploieşti.

ADVERTISING

Atunci, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a denunţat "un atac la sănătatea populaţiei" şi a cerut inclusiv declararea stării de alertă în oraş, în condiţiile în care în multe zone din oraş deşeurile erau neridicate de peste o săptămână.

Ulterior acestei solicitări, Garda de Mediu Prahova a efectuat un control, constatând la acel moment că operatorul îşi desfăşoară activitatea "nefiind în prezenţa unui eşec în realizarea serviciului, acesta fiind prestat, recuperându-şi decalajele înregistrate în zilele de întrerupere intempestivă a activităţii".

ADVERTISING

Conform datelor transmise la solicitarea Gărzii de Mediu Prahova, pe timpul controlului s-a făcut dovada, prin documente, a faptului că serviciul nu a fost suspendat, ci doar limitat.

Astfel, inspectorii de mediu au sancţionat operatorul Rosal cu suma de 100.000 de lei pentru neconformităţile constatate

Află detalii despre acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇