Facturile pentru gunoi pe ianuarie vor fi recalculate, la Sectorul 2, după ce Supercom le-a umflat de câteva ori

Facturile pentru gunoi pe ianuarie vor fi recalculate, la Sectorul 2, după ce Supercom le-a umflat de câteva ori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, unde locuiesc 350.000 de oameni, anunță că firma de salubritate Supercom a „umflat” facturile pe ianuarie și de două-trei ori, în unele cazuri, „neintenționat”, astfel că toate vor fi recalculate, pentru a reflecta realitatea.

Radu Mihaiu spune că facturile au venit mai mari din cauza unei greșeli de interpretare din partea Supercom, care a pus la socoteală de fiecare dată când trecea mașina de gunoi pe la un bloc, deși contractul era cu ridicare săptămânală.

„Am luat (împreună cu operatorul) decizia de recalculare a facturilor de salubritate emise de Supercom pentru luna ianuarie. A existat o eroare de interpretare: în unele cazuri, cantitățile săptămânale din contract au fost socotite drept cantități per trecere.

ADVERTISING

Adică, mai pe românește: pentru (unele) blocuri unde se trecea de două sau de trei ori, prețul a fost calculat dublu sau triplu. În mod evident aceste facturi vor fi reemise cu cantitățile corecte și cred că a fost vorba de o eroare neintenționată”, a precizat primarul Radu Mihaiu.

Pe de altă parte, edilul spune că fiecare pubelă va fi verificată atent, din luna februarie, pentru a se vedea dacă se respectă regulile și se aruncă doar deșeuri reziduale în tomberoanele gri pentru gunoi menajer, adică fără ambalaje.

ADVERTISING

„În discuție mai este însă și un alt aspect: tariful pentru fracția umedă. Acesta este fie t1 (437,23 - pentru deșeuri reziduale), fie t3 (576,64 - pentru deșeurile în amestec). Regula pe care o vom institui începând cu această lună este următoarea: dacă la inspecția vizuală (documentată cu poză și cu bon) pubela de fracție umedă conține ambalaje, va fi practicat tariful t3. Dacă pubela nu va conține ambalaje, va fi practicat t1.

Pentru luna ianuarie, în mod excepțional, vom aplica t1 pentru toată fracția umedă. Începând cu februarie însă, vom documenta fracția umedă și în acele pubele, în care pot fi documentate ambalaje, se va aplica t3.

ADVERTISING

Scopul este să facem colectare separată pe bune. Trebuie să eliminăm cât de mult se poate din ambalajele de la fracția umedă. Îmi doresc ca, măcar la anul pe vremea asta, realitatea din teren să ne spună că nicăieri în Sectorul 2 nu va fi nevoie să fie facturat t3”, a explicat primarul Sectorului 2.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇