Sectorul 2: Cum să plăteşti mai puţin pentru gunoi în 2022 şi care e condiţia

Sectorul 2: Cum să plăteşti mai puţin pentru gunoi în 2022 şi care e condiţia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bucureștenii din Sectorul 2 care încă n-au semnat contracte noi cu Supercom – ca să poată plăti tarif de salubrizare în funcție de cât gunoi aruncă – vor achita o taxă consistentă.

Modul în care bucureștenii din Sectorul 2 au plătit pentru ridicarea gunoiului s-a schimbat de mai multe ori, în ultimii ani.

În mandatul primarului Radu Mihaiu - care a început în toamna lui 2020 – s-a anulat o taxă de salubrizare. Iar primăria a introdus o altă taxă. Dar una provizorie, de 10 lei pe lună de persoană, pentru că Mihaiu a spus încă de la începutul mandatului că vrea să implementeze sistemul „plătește cât arunci”.

ADVERTISING

Asta înseamnă că fiecare locuitor care stă la casă și fiecare asociație de proprietari (care reprezintă oamenii care locuiesc la bloc) să semneze câte un contract cu Supercom. Și să plătească, în consecință, în funcție de cantitatea de gunoi produsă, dar și de modul în care l-au selectat.

Ca să evite abuzurile, primăria de sector a fost cea care a negociat tarifele cu Supercom. Iar la finalul lunii august – după mai multe întârzieri – Consiliul Local al Sectorului 2 a votat tarifele.

Mai exact, a decis ca bucureștenii din sector să achite:

  • 437,23 lei pentru colectarea, transportul, sortarea și depozitarea unei tone de deșeuri reziduale
  • 0,99 lei pentru colectarea, transportul, sortarea și depozitarea unei tone de deșeuri reciclabile colectate separat (e un tarif subvenționat de primărie, care vrea să încurajeze colectarea separată – n.red.)
  • 576,64 lei fără TVA pentru colectarea, transportul, sortarea și depozitarea unei tone de gunoi depus necorespunzător, în amestec de deșeuri nereciclabile cu cele reciclabile.
ADVERTISING

Pe scurt, persoanele care vor selecta gunoiul vor plăti doar o sumă simbolică pentru cantitățile reciclabile. Și, în consecință, vor avea cheltuieli totale mai mici cu gunoiul și vor fi încurajate, în continuare, să colecteze separat.

Ca să plătească mai puțin pentru gunoiul selectat, bucureștenii trebuie, însă, să închie contractele individuale cu Supercom. Iar asta durează.

La acest moment, din 2.581 de asociații de proprietari din Sector 2, 361 încă nu au semnat contractele individuale cu Supercom.

În plus, dintre cei 24.411 proprietari de case din Sectorul 2, doar 6.906 au semnat, până acum, contracte cu Supercom. Ceilalți circa 17.500 de proprietari ar urma să semneze de acum încolo, dacă doresc.

ADVERTISING

Primăria Sectorului 2 are o platformă online, unde aceste date se actualizează la fiecare 48 de ore. În plus, fiecare locuitor din Sectorul 2 poate afla, de pe acest site, dacă are sau nu contract cu Supercom.

Cine n-are contract plătește 21,27 lei de persoană pe lună

Între timp, pentru perioada în care n-au contract cu Supercom (în nume propriu sau prin asociația de proprietari) vor plăti o taxă de 21,27 lei/persoană/lună.

Asta înseamnă că o familie de 4 persoane, spre exemplu, va achita 85,08 lei pe lună. Dacă ar avea contract cu Supercom și ar colecta separat, familia ar cheltui acești bani într-o lună, doar dacă ar produce aproape 200 de kilograme de gunoi. Și e greu de crezut că o familie poate produce, în mod constant, atât de mult gunoi.

„Aceasta va fi debitată în programul de impozite și taxe locale și comunicată contribuabililor atât valoric, cât și modalitatea de plată. În cazul apariției unor erori sau dacă există nelămuriri referitoare la taxă/contract, cei interesați pot contacta Direcția Venituri Buget Local Sector 2”, a transmis Primăria Sectorului 2, la solicitarea Spotmedia.ro.

Instituția ne-a mai comunicat că, momentan, nu sunt calculate taxele și impozitele locale ale bucureștenilor pe 2022. Așa că toate sumele pe care oamenii le au de plată sunt pentru servicii prestate anul trecut.

Oricum, primăria lui Radu Mihaiu consideră că până la finele lui ianuarie toate asociațiile de proprietari au timp să semneze contractele cu Supercom.

„Pornind de la statistica lunii decembrie 2021, o lună «scurtă» din punct de vedere al zilelor lucrătoare și al comportamentului specific, estimăm ca toate asociațiile de proprietari care doresc să încheie contracte de prestări servicii vor reuși să le încheie în prima parte a lunii ianuarie 2022.

Referitor la utilizatorii casnici/case, procesul de contractare este mai amplu și depinde de decizia fiecărui proprietar în parte prin ce metodă dorește să achite prestația de salubrizare contract/factură sau taxă. Organizarea activităților de semnare contracte este prioritară atât pentru Primărie, cât și pentru operator”, a precizat Primăria Sectorului 2, la solicitarea Spotmedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇