După un an ce va rămâne în istorie, omenirea se pregătește pentru un Crăciun insolit

După un an ce va rămâne în istorie, omenirea se pregătește pentru un Crăciun insolit

Omenirea se pregăteşte să celebreze într-o manieră neobişnuită sărbătorile de sfârşit de an – regina Elisabeta a II-a va fi privată de prezenţa familiei sale, germanii de tradiţionalul lor vin fiert şi elveţienii de cântările liturgice – din cauza pandemiei de COVID-19, scrie AFP.

Apeluri la prudenţă

Autorităţile din numeroase ţări, precum Franţa şi Norvegia, dar şi organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), i-au îndemnat pe oameni să nu renunţe la prudenţă, în pofida dorinţei lor de a se întâlni şi de a se relaxa alături de cei dragi după un an foarte dificil.

„Eu sunt tipul acela care vă fură Crăciunul”, a declarat Brian Pallister, prim-ministrul provinciei canadiene Manitoba, implorându-i pe locuitorii din acea regiune „să nu se întâlnească de Crăciun”.

„Dacă avem prea multe contacte acum, înainte de Crăciun, iar apoi acesta va fi ultimul Crăciun petrecut alături de bunici, atunci înseamnă că vom fi ratat ceva”, a avertizat, emoţionată, cancelarul german Angela Merkel.

ADVERTISING

Crăciun cu mai puţini invitaţi

Belgia este una dintre ţările care au decis să limiteze cel mai mult numărul invitaţilor cu ocazia Crăciunului: un singur invitat pentru o familie, cel mult doi pentru persoanele care locuiesc singure.

Luxemburgul a autorizat doi invitaţi pentru fiecare familie.

Nu mai mult de şase adulţi la masa de Crăciun, au cerut şi autorităţile din Franţa.

Norvegia îşi relaxează restricţiile pe durata sărbătorilor şi va permite reuniuni de cel mult 10 persoane.

"Va trebui să improvizaţi şi, poate, să lungiţi puţin masa", a declarat prim-ministrul Erna Solberg, referindu-se la normele de distanţare fizică.

În Marea Britanie, reuniunile familiale (cel mult trei familii) vor fi permise din 23 până pe 27 decembrie.

ADVERTISING

Regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, prinţul Philip, vor petrece Crăciunul, în mod excepţional, la Castelul Windsor, nu alături de familia lor la domeniul regal Sandringham, aşa cum procedau de obicei.

În schimb, provincia canadiană Quebec a anulat decizia sa care permitea reunirea rezidenţilor timp de patru zile în perioada Crăciunului, din cauza unei creşteri considerabile a numărului de infectări cu noul coronavirus.

Deplasări limitate

Italia a adoptat reguli extrem de restrictive în privinţa deplasărilor, care vor fi interzise între regiuni din 21 decembrie până pe 6 ianuarie şi între localităţi în zilele de 25 şi 26 decembrie şi pe 1 ianuarie.

Interdicţia ce vizează circulaţia pe timpul nopţii între orele 22:00 şi 05:00 a fost menţinută şi chiar prelungită până la ora 07:00 pentru dimineaţa de după Revelion.

În Belgia, interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii începe în seara de Crăciun la ora 24:00 şi se încheie a doua zi la ora 05:00, iar în Luxemburg această interdicţie se aplică pe durata sărbătorilor de la ora 23:00 la ora 06:00.

În Spania, Guvernul a cerut populaţiei să evite deplasările între regiuni, cu excepţia vizitelor familiale.

În Franţa, doar seara de 24 decembrie va fi scutită de această interdicţie de circulaţie, care începe la ora 20:00.

ADVERTISING

Magazine, restaurante şi săli de spectacole

Germania, care şi-a închis deja restaurantele, barurile, spaţiile culturale şi arenele sportive, va închide şi magazinele non-esenţiale începând de miercuri şi interzice vânzările de alcool în spaţiile publice, scoţând astfel în afara legii tradiţionalele sale standuri care comercializează vin fiert.

În Franţa, magazinele non-esenţiale au fost redeschise, permiţând astfel cumpărăturile de Crăciun, însă cetăţenii francezi nu vor putea să petreacă sărbătorile în restaurante, nici în săli de spectacole, care sunt închise.

În schimb, în anumite ţări în care restaurantele sunt încă deschise, acestea vor putea să funcţioneze până mai târziu, aşa cum se va întâmpla în Elveţia în seara de Revelion.

Slujbe religioase adaptate

Papa Francisc a anunţat că va devansa cu două ore slujba pe care o va oficia în seara de Crăciun, pentru a respecta astfel interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii impuse în Italia.

Slujba de Crăciun din Betleem (Cisiordania) va fi oficiată fără public.

În Elveţia, cântările liturgice sunt interzise în biserici în perioada Crăciunului.

Grecia îşi redeschide bisericile de Crăciun şi de Bobotează, însă cel mult nouă persoane vor avea voie să fie prezente simultan în biserici şi cel mult 25 în catedrale.

Tradiţii anulate

Austriecii vor fi privaţi în acest an de tradiţionalele lor târguri de Crăciun.

Pentru Anul Nou, locuitorii din Madrid nu vor mai putea să mănânce 12 boabe de struguri la miezul nopţii în piaţa Puerta del Sol.

Focurile de artificii sunt interzise în Belgia şi Olanda, unde guvernele locale nu doresc să supraaglomereze serviciile de urgenţe cu persoane rănite.

Municipalităţile din Londra şi Paris au anulat focurile de artificii programate pentru noaptea de Revelion.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇