Ciucu: Am eliberat cele mai multe trotuare de mașini, probabil din istoria Bucureștiului

Ciucu: Am eliberat cele mai multe trotuare de mașini, probabil din istoria Bucureștiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Invitat la podcastul Citizen, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că, dintre toți primarii în funcție, a eliberat de mașini cele mai multe trotuare. Poate chiar cele mai multe din istoria Bucureștiului, adaugă Ciucu.

„Sunt primarul care a eliberat, în acest mandat, și probabil în istoria Bucureștiului, cele mai multe trotuare de mașini. Îmi arog acest lucru.

Zeci de kilometri. Uitați-vă pe Google Maps. În Drumul Taberei. Sau și în alte părți din sector. Pe lângă școli.

Dar cum am făcut? Am făcut-o incremental. Vă spuneam că sunt aproape 200.000 de mașini și doar 50.000 de locuri de parcare (în Sectorul 6 – n.red.). Dacă eliberezi toate trotuarele dintr-o dată, îți pui populația-n cap. Toată lumea se răscoală. Pierzi alegerile și n-o să mai faci nimic. Revii la situația anterioară.

ADVERTISING

Aceste lucruri se fac cu cap, planificat și incremental. Ce înseamnă incremental? Pas cu pas. De ce? Vreau să reasfaltez un trotuar. În momentul ăla, trebuie să muți mașinile.

Îl asfaltezi și, ce să vezi, pui stâlpișori. Ca să nu se mai urce cu mașina înapoi pe trotuar.

Între timp, omul își găsește loc de parcare. Se descurcă.

Iarăși – chestiile astea sunt făcute cu cap. În zona respectivă, ai grijă să ridici mașinile abandonate. Și cei care erau pe trotuar se mută în locul mașinilor abandonate.

Și, ce să vezi, le place trotuarul liber. Și se ultragiază dacă văd o mașină pe trotuar”, a declarat Ciprian Ciucu, la podcastul Citizen.

ADVERTISING

Edilul a mai spus că, la preluarea mandatului, nu exista, la Primăria Sectorului 6, serviciu de ridicare a mașinilor parcate ilegal. Așa că a înființat unul, cu ajutorul căruia, în primă instanță, să elibereze străzile și trotuarele de mașini abandonate.   

Urmărește, mai jos, întreaga discuție de podcast, în format video, pe Youtube:

Cum se iau deciziile grele la primărie? Un dialog incomod cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu

Hai cu noi! Unde ne găsești ca să discutăm despre oameni și orașe

Dacă vrei să descoperi mai multe despre cum își schimbă oamenii orașul în bine și dacă te gândești să formezi sau să faci și tu parte dintr-o astfel de comunitate, atunci hai să ținem aproape!

ADVERTISING

Dă-ne Like și Subscribe pe canalul nostru de Youtube. Pe lângă interviurile Citizen, vei găsi acolo și alt conținut interesant despre oameni și orașe. Iar în secțiunea Comunitate, ne vom întâlni ca să discutăm. Părerea ta contează pentru noi! Lasă-ne comentarii și spune ce ți-a plăcut la Citizen și ce nu, dar și ce ai vrea să vezi!

Așa o să învățăm împreună cum să facem orașul pe care-l vrem!

Transcriptul podcastului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇