Guvernul ar putea amâna prevederile din ordonanța antidrog: Șoferii nu mai rămân fără permis, dacă refuză testarea

Guvernul ar putea amâna prevederile din ordonanța antidrog: Șoferii nu mai rămân fără permis, dacă refuză testarea

Guvernul va proroga în ședința de joi prevederile din Ordonanța 84 privind testarea antidrog, urmând ca Institutul de Medicină Legală să intre într-un program accelerat de dotare cu aparatură, cu fonduri de la Banca Mondială.

După scandalul din ultimele zile în care inclusiv medicii legiști au acuzat că noile măsuri pot duce la abuzuri ale Poliției, Guvernul va proroga în ședința de joi prevederile din Ordonanța 84 privind testarea antidrog, urmând ca Institutul de Medicină Legală să intre într-un program accelerat de dotare cu aparatură, cu fonduri de la Banca Mondială, au declarat surse guvernamentale pentru Antena3 şi Hotnews.

Prorogarea măsurilor se va face tot printr-o OUG, urmând ca în cinci zile să fie convocat biroul permanent de la Senat care să ia act de OUG pentru ca amânarea măsurilor să poată intra în vigoare.

Costurile estimate ale aparaturii pentru Institutul de Medicină Legală depășesc 40 de milioane de euro. Banca Mondială se va ocupa și de licitațiile prin care noua aparatură va fi achiziționată.

ADVERTISING

Conform noii ordonanțe de urgență, șoferii nu vor mai rămâne fără permis dacă refuză testarea antidrog cu aparatele care dau multe erori. Ei vor putea cere testarea la IML.

Guvernul dă înapoi, după ce Ciolacu a susținut ordonanța

Premierul Marcel Ciolacu a susținut, sâmbătă, că Ordonanța 84 este bună și a promis că autoritățile vor mai cumpăra aparate de testare antidrog.

"În acest moment ceea ce reclamă dânșii (șoferii – n.red.) e că aceste teste se fac într-o perioadă mult prea lungă. Cred că legea e bună, pentru că ne amintim de 2 Mai (accidentul din 2 Mai – n.red.), această lege e și în Germania, și Spania, e peste tot. Statul român trebuie să dea un răspuns în timp real. Consider că între 48 și 72 de ore e un răspuns într-un timp rezonabil, mă refer la testele de sânge. Se face ca în toată lumea primul test.

Am înțeles că dacă iei Nurofen în acel moment poate fi testul pozitiv, se face testul de sânge și în 48 de ore se dă răspunsul. Cred că nu e o catastrofă că două zile rămâi fără permis. Acum nu e această capacitate, mai ales la IML București, unde durează trei-patru luni", a spus premierul.

ADVERTISING

"Un astfel de aparat de testare costă 300.000 de euro, nu e un capăt de țară pentru un stat de mărimea României, vedem ca procedurile de achiziție să fie cât mai rapide. După ce statul român își face treaba și e capabil să dea un răspuns în timp real, venim cu aplicarea legii", a declarat Marcel Ciolacu, citat de Digi24.

Ce să facă un șofer lăsat fără permis pentru o pastilă de răceală?

Totuşi, Ciolacu a anunţat luni, la sediul partidului, că va avea discuţii cu miniştrii, în privinţa modificărilor legale referitoare la şoferii care sunt testaţi pentru droguri, pentru a lua o decizie în şedinţa de guvern de joi.

”Discutăm toate problemele şi vedem ce punct trebuie să modificăm joi, în şedinţa de guvern, cu aplicarea legii.

Totuşi, trebuie găsite soluţii ca să nu abandonăm lupta împotriva drogurilor, categoric, dar nici să facem o nedreptate prin această luptă, unor oameni nevinovaţi.

ADVERTISING

Categoric, răspunsul trebuie să fie între 48 de ore şi 72 de ore, de la INML. Până acum se făcea imediat dosar, în urma testului făcut. Toate aceste lucruri se vor lămuri joi”, a spus premierul. 

Marcel Ciolacu a precizat despre achiziţia de teste într-un timp rezonabil că nu e un efort financiar. ”E o sumă simbolică pentru Guvernul României, unul sau două milioane de euro, o să vorbesc cu domnul Boloş”, a precizat şeful Executivului, citat de News.ro. 

Întrebat despre cazurile în care şoferilor li se ridică permisul pentru că au luat o pastilă de răceală, premierul Ciolacu a răspuns: ”Nu s-a întâmplat până acum acest lucru. Dvs puneţi o întrebare ca şi cum s-ar întâmpla acest lucru. Joi vom lua măsurile ca acest lucru să nu se întâmple”. 

Codul Rutier a fost modificat recent, printr-o ordonanță de urgență. Printre altele, ordonanțata schimbă regulile de testare a șoferilor pentru alcool sau droguri.

Până acum, dacă drugtest-ul era pozitiv, permisul șoferului era reținut și i se făcea dosar penal.

Între timp, Poliţia a anunțat că anumite medicamente pot avea efecte psihoactive şi recomandă șoferilor să verifice prospectul înainte de a conduce. Până la primirea rezultatelor analizelor, se poate reţine permisul de conducere, fără dosar penal.

În 2023, doar 62% dintre drugtest-ele rapide cu rezultat pozitiv au fost confirmate de analizele de sânge.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇