Zilnic ajung la spital români cu ”hipoxie veselă”, care se simt fericiți, dar sunt în pericol de moarte

Zilnic ajung la spital români cu ”hipoxie veselă”, care se simt fericiți, dar sunt în pericol de moarte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bolnavii de Covid-19 se pot confrunta cu aşa-numitul fenomen „happy hypoxia”, hipoxia veselă ori silențioasă, care îi face să nu perceapă gravitatea stării în care se află, riscând astfel să ajungă la terapie intensivă, avertizează medicii.

„Happy hypoxia” le induce bolnavilor o stare de euforie, de unde termenul „happy”, care înseamnă fericit, când ei de fapt au o saturaţie foarte scăzută a oxigenului („hypoxia” însemnând lipsă de aer).

Avem zilnic pacienți care vin cu acest fenomen de hipoxie silențioasă, care este o formă extrem de vicleană pe care o îmbracă insuficiența respiratorie la pacienții cu coronavirus și pe care ei nu o percep”, a spus medicul Beatrice Mahler la Digi24.

ADVERTISING

Potrivit medicului, starea de euforie poate apărea ca urmare a scăderii nivelului de dioxid de carbon.

O altă manifestare neobişnuită a bolii este o „adaptare extrem de ciudată a unor valori glicemice mari sau foarte mici”.

„Sunt paradoxuri ale acestei boli scoase din tipar", a adăugat Mahler.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇