Danemarca a anunţat sâmbătă că a depistat un prim caz de contaminare cu noua variantă de coronavirus înalt contagioasă din Africa de Sud, precum şi o creştere a numărului de infectări cu varianta foarte transmisibilă B117 identificată iniţial în Marea Britanie.
Institutul naţional de serologie (SSI) a precizat într-un raport că între jumătatea lui noiembrie şi 10 ianuarie au fost depistaţi 256 de danezi infectaţi cu varianta britanică, sau 1,3% din totalul testelor pozitive analizate genetic în perioada respectivă, informează Reuters.
Potrivit datelor preliminare, 11 din cei infectaţi cu noua variantă au călătorit înainte de a se contamina, cinci dintre ei chiar în Marea Britanie, dar nu se poate spune clar dacă s-au infectat în străinătate sau în Danemarca, a notat SSI.
În ce priveşte cazul de contaminare cu varianta sud-africană, este vorba de o persoană care a călătorit în Dubai, a menţionat SSI.