Şeful Pfizer anunță că vaccinul pentru varianta Omicron va fi gata în martie

Şeful Pfizer anunță că vaccinul pentru varianta Omicron va fi gata în martie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat luni că un vaccin care vizează varianta Omicron a noului coronavirus va fi gata în martie, compania începând deja să producă dozele.

”Acest vaccin va fi gata în martie. Începem deja să producem unele dintre aceste cantităţi”, a declarat Bourla pentru CNBC.

Bourla a spus că vaccinul va viza şi celelalte variante care circulă. El a spus că încă nu este clar dacă este necesar sau nu un vaccin pentru Omicron sau cum va fi utilizat, dar Pfizer va avea unele doze gata, deoarece unele ţări îl doresc cât mai curând posibil.

ADVERTISING

”Speranţa este că vom realiza ceva care va avea o protecţie mult mai bună, în special împotriva infecţiilor, pentru că protecţia împotriva spitalizărilor şi a bolilor severe este rezonabilă în acest moment, cu vaccinurile actuale atâta timp cât aveţi, să spunem, a treia doză”, a spus Bourla.

Datele obţinute în condiţii reale din Regatul Unit au arătat că vaccinurile Pfizer şi Moderna au o eficacitate de doar aproximativ 10% în prevenirea infecţiei simptomatice cu Omicron la 20 de săptămâni după a doua doză, potrivit unui studiu al Agenţiei pentru Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie.

ADVERTISING

Cu toate acestea, cele două doze iniţiale oferă încă o protecţie bună împotriva formelor severe de boală, a constatat studiul.

Potrivit studiului, rapelurile au o eficacitate de până la 75% în prevenirea infecţiei simptomatice.

Și Moderna lucrează la un vaccin pentru Omicron

Consilierul medical şef al Casei Albe, Dr. Anthony Fauci, a declarat în decembrie că nu este nevoie de un rapel care să vizeze în mod special Omicron, deoarece actualele rapeluri funcţionează bine împotriva variantei.

CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat luni mai devreme, pentru CNBC, că producătorul farmaceutic lucrează la un rapel pentru această toamnă care vizează Omicron şi va intra în curând în studii clinice.

ADVERTISING

Bancel a spus că cererea este mare din partea guvernelor, deoarece acestea pregătesc vaccinarea regulată împotriva virusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇