Românii care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson vor putea face și ei rapelul. Ce ser li se recomandă

Românii care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson vor putea face și ei rapelul. Ce ser li se recomandă

Românii care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson vor putea face și ei rapelul, la 6 luni de la prima doză, a anunțat vineri coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță.

El a precizat că recomandarea este ca aceștia să efectueze booster-ul cu un vaccin pe bază de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna.

Însă, subliniază Gheorghiță, aceștia pot opta, dacă doresc, să facă rapelul tot cu serul de la Johnson & Johnson.

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni.

ADVERTISING

Vor avea recomandare pentru un vaccin pe bază de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna. Pot opta și pentru serul Johnson & Johnson la rapel.

Însă, repet, prima recomandare este de a face cu Pfizer sau Moderna. Dar se permite la opțiunea pacientului să se administreze Johnson & Johnson”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a ținut să precizeze că cei care vor opta pentru serul Moderna, vor primi doză întreagă. Tot doză întreagă vor primi și persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul de la Pfizer și de la AstraZeneca.

ADVERTISING

”Dacă optează pentru Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Însă cei care au fost vaccinați inițial tot cu Moderna vor primi, începând de luni, la rapel o jumătate de doză.

Amintim că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vaccinarea cu cea de a treia doză de vaccin împotriva Covid-19 a companiei americane Moderna pentru toate persoanele peste 18 ani, cu o jumătate de doză.

A treia doză constă în jumătate din doza folosită la vaccinarea completă”, precizează EMA.

ADVERTISING

La această oră, în România, cei care au șase luni de la cea de-a doua doză de Moderna primesc o doză întreaga la booster.

Vaccinarea cu Johnson&Johnson a început în luna mai, astfel că începând cu prima parte a lunii noiembrie sunt deja pimele persoane eligible care ar putea primi o doză de rapel (la 6 luni).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇