România a donat Moldovei, Serbiei şi Ucrainei peste jumătate de milion de doze de vaccin antiCovid

România a donat Moldovei, Serbiei şi Ucrainei peste jumătate de milion de doze de vaccin antiCovid

România a donat până acum peste o jumătate de milion de doze de vaccin antiCovid către Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.

Totodată, țara noastră a oferit Ambasadei Argentinei 30 de doze de vaccin Johnson & Johnson pentru imunizarea lotului de rugby din această țară, a declarat marți secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Andrei Baciu.

“Până acum, România a donat Republicii Moldova în cinci tranşe peste 400 de mii de doze de vaccin produs de AstraZeneca. La fel, Serbiei 50.400 de doze şi către Ucraina – 100.800 de doze, donaţie care este în curs de finalizare. Deci până în momentul de faţă România a adunat 556.800 de doze de vaccin.

ADVERTISING

Suplimentar, Ambasadei Argentinei i-au fost donate 30 de doze de vaccin Johnson & Johnson, sprijinul pentru imunizarea lotului naţionalei de rugby a Argentinei”, a spus Andrei Baciu.

În ceea ce privește vânzarea dozelor de vaccin, secretarul de stat a precizat că a fost încheiată procedura cu Danemarca.

Andrei Baciu nu a spus și câți bani va primi România în schimbul acestor doze de vaccin.

“Cu privire la vânzări, până în momentul de faţă a fost finalizat procesul cu Danemarca, căreia îi vom vinde 1.170.000 de doze de vaccin.

ADVERTISING

Este o muncă în echipă a ministrului Sănătăţii cu Ministerul Afacerilor Externe şi celelalte instituţii care gestionează politica externă a României şi, pe măsură ce o să avem informaţii noi şi o să fie finalizate acorduri diplomatice, o să vi le comunicăm”, a mai afirmat Andrei Baciu.

Citește și: Peste 100 de centre de vaccinare s-au închis, pentru că nu există doritori. Iar numărul lor ar putea crește

Vezi şi exclusivitatea SpotMedia.ro - Am fost cu caravana mobilă de vaccinare prin sate. Primarul şi medicul de familie, în luptă cu antivaxerii de la TV

ADVERTISING

Iată articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇