Poți să mergi fără probleme un kilometru? Ce spune asta despre oasele tale

Poți să mergi fără probleme un kilometru? Ce spune asta despre oasele tale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mersul pe jos, pe o distanță de 1 kilometru, de pildă, spune multe despre sănătatea oaselor noastre.

Oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Medicale Garvan, în Australia, au descoperit că persoanele care nu pot parcurge fără probleme această distanță riscă să se aleagă cu fracturi în următorii cinci ani, scrie Study Finds.

Un astfel de test, spun ei, este o modalitate ușoară și simplă de a identifica persoanele care au nevoie de screening-uri suplimentare pentru sănătatea oaselor.

„Am descoperit că problemele de mers chiar și pe distanțe scurte par strâns legate de un risc mai mare de fractură în următorii cinci ani”, spune autorul principal al studiului, profesorul Jacqueline Center, șeful Laboratorului de Studii Clinice și Epidemiologie al lui Garvan, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Este constatarea care a reieșit după realizarea unui studiu pe aproape 267.000 de adulți din Australia, cu vârste de cel puțin 45 de ani.

Autorii studiului au descoperit că unul din cinci adulți a raportat că s-a confruntat cu o anumită limitare a mersului la începutul studiului. Participanții cu dificultăți de mers mai mari au fost semnificativ mai susceptibili de a se alege cu o fractură în perioada de monitorizare (cinci ani).

Cercetătorii sfătuiesc medicii să adreseze pacienților care nu și-au făcut un test de densitate osoasă o întrebare privind capacitatea de a merge, aceasta fiind o modalitate gratuită și neinvazivă de a spune dacă cineva are nevoie de verificarea oaselor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇