Peste 500 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual la Marie Curie

Peste 500 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual la Marie Curie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Asociația Inima Copiilor, suținută de NN printr-o investiție de peste 2 milioane de euro, extinde Centrul de Cardiochirurgie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie. Peste 500 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual la Marie Curie, aproape dublu față de media anuală de până acum.

Implicarea NN alături de Inima Copiilor continuă printr-un proiect la Târgu Mureș: construirea unei noi secții de terapie intensivă nou-născuți la Spitalul Clinic Județean de urgență Târgu Mureș. 

Inima Copiilor inaugurează, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai importante centre de cardiochirurgie pediatrică din România și la creșterea accesului la tratament pentru copiii născuți cu malformații cardiace congenitale.

Proiectul a fost inițiat de Asociația Inima Copiilor și susținut de NN printr-o contribuție totală de aproximativ 2.125.000 EUR în ultimii cinci ani. Totodată, NN continuă să susțină mecanismul de donații lunare de 5 Euro prin SMS (cu cuvântul LOVE la 8835), dublând contribuțiile realizate pe această cale de persoane fizice.

„Acest proiect înseamnă mai mult decât amenajarea unor spații medicale. Înseamnă șansa ca tot mai mulți copii să poată fi tratați aici, acasă, aproape de familie, în cele mai dificile momente din viața lor. Pentru NN, parteneriatul cu Asociația Inima Copiilor este un angajament pe termen lung pentru dezvoltarea unui sistem medical mai puternic și mai accesibil tuturor copiilor care au nevoie urgentă de ajutor și pentru care, astfel va fi mai ușor să se facă bine aproape de casă, înconjurați de familie”, declară Gabriela Lupaș-Țicu, CEO NN Asigurări & CCO NN Asigurări de Viață.

Prima etapă a lucrărilor de extindere a fost finalizată: modernizarea blocului operator de chirurgie cardiacă, care a inclus și amenajarea unei a doua săli destinate operațiilor pe inimă, plus amenajarea Secției de chirurgie cardiovasculară cu 17 locuri destinate îngrijirii copiilor înainte și după intervențiile chirurgicale. Spațiile sunt moderne și adaptate nevoilor pacienților, dar și familiilor acestora. 

În perioada următoare, proiectul va continua cu extinderea Sectiei de terapie intensivă cardiacă de la 6 la 15 locuri. Această extindere va permite tratarea inclusiv a copiilor cu malformații cardiace foarte complexe, care necesită perioade mai lungi de îngrijire post-operatorie în ATI. În paralel, va fi amenajat și un nou spațiu dedicat Cardiologiei, în proximitatea celorlalte secții pentru copii cu afecțiuni cardiace, pentru a îmbunătăți condițiile de tratament și a facilita activitatea echipelor medicale.

“Acest proiect transformă modul în care sistemul nostru medical răspunde cazurilor critice. Copiii noștri au acum șansa de a primi tratament aici, în România, într-un mediu modern care îndeplinește cele mai înalte standarde. Credem în parteneriate pe termen lung care au un impact real în societate. Colaborarea noastră cu Asociația Inima Copiilor demonstrează perfect ce se poate realiza atunci când expertiza medicală, solidaritatea și responsabilitatea socială se unesc pentru un obiectiv comun”, declară Kuldeep Kaushik, CEO NN Asigurări de Viață

La finalizarea tuturor lucrărilor, spațiul dedicat tratării copiilor cu probleme cardiace la Spitalul Marie Curie va ajunge la aproximativ 1.900 de metri pătrați, comparativ cu 745 de metri pătrați în prezent.

Noua infrastructură medicală va permite tratarea a peste 500 de copii anual, dublu față de capacitatea anterioară a secției, inclusiv a unor cazuri complexe care până recent necesitau transfer în spitale din străinătate.

În fiecare an, aproximativ 1.000 de copii se nasc în România cu malformații cardiace congenitale, conform studiului realizat de Inima Copiilor

Situația copiilor cu afecțiuni cardiace severe rămâne una critică în România, deși este încă prea puțin cunoscută la nivel public. În fiecare an, aproximativ 1.000 de copii se nasc cu defecte congenitale ale inimii. Unii dintre ei trebuie operați urgent, alții au nevoie de mai multe intervenții de-a lungul copilăriei. Așa se face că an de an circa 1.500 de copii ajung să aibă nevoie de operații pe cord sau de intervenții cardiologice. 

În prezent, la Marie Curie se realizează anual peste 300 de operații și intervenții cardiologice pentru copii. Extinderea secției va permite creșterea capacității la aproximativ 500 de copii tratați anual și va contribui inclusiv la reducerea sumelor importante pe care statul român le plătește atunci când acești pacienți sunt tratați în spitale din alte țări ale Uniunii Europene.

„Încă de când am construit Centrul de cardiochirurgie de la Marie Curie, acum mai bine de 15 ani, am știut că acesta va trebui extins imediat ce spațiul necesar va fi disponibil. Suntem acum la un pas de a finaliza această extindere - este un moment pe care îl trăim cu mândrie și bucurie, dar sentimentul cel mai puternic este recunoștința. Mulțumim din inimă, NN! Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și sperăm că ne vor rămâne alături în lupta noastră pentru salvarea inimioarelor bolnave!", Alexandru Popa, Președinte, Asociația Inima Copiilor 

Ani la rând, foarte mulți copii români cu malformații cardiace severe au fost nevoiți să plece în străinătate pentru operații, fie din lipsa locurilor disponibile, fie din cauza numărului redus de specialiști și a complexității intervențiilor necesare. Extinderea centrului de la Marie Curie își propune să schimbe această realitate. Pe lângă creșterea numărului de copii care vor putea fi tratați în România, proiectul reprezintă și o investiție importantă în pregătirea tinerilor medici români care aleg să se specializeze în cardiochirurgie pediatrică. Astfel, noua infrastructură medicală va crea condițiile necesare pentru formarea noii generații de chirurgi cardiovasculari pediatrici din România, care vor oferi șansa ca tot mai mulți copii să fie tratați și operați acasă, aproape de familie, de echipe medicale românești, la standarde moderne.

Amenajarea de către Asociația Inima Copiilor între 2009 și 2011, a centrului de cardiochirurgie pediatrică de la Marie Curie și începerea în 2013 a activității au reprezentat un moment important pentru dezvoltarea acestei discipline medicale în România. În primii ani, intervențiile erau realizate de echipe medicale internaționale, în cadrul Programului de dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice în România – un parteneriat între Asociația Inima Copiilor, Ministerul Sănătății, Clinica San Donato din Milano și fundația italiană Bambini Cardiopatici nel Mondo.

Pe măsură ce echipa medicală locală a acumulat experiență, tot mai multe intervenții complexe au început să fie realizate exclusiv de medicii români, contribuind la consolidarea expertizei locale și la dezvoltarea capacității sistemului medical de a trata copii cu afecțiuni cardiace severe.

Inima Copiilor și NN continuă investițiile în infrastructura medicală pediatrică printr-un nou proiect la Târgu Mureș

Parteneriatul dintre NN și Asociația Inima Copiilor continuă printr-un nou proiect dedicat sănătății copiilor: susținerea lucrărilor de construcție a noii Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, alături de ONG-ul mureșean Asociația Cristi Vasiliu.

Prin investițiile realizate la Spitalul Marie Curie și prin noul proiect de la Târgu Mureș, Inima Copiilor și NN contribuie la dezvoltarea capacității sistemului medical românesc de a trata în condiții corespunzătoare copiii care se nasc cu malformații cardiace sau cu alte afecțiuni extrem de grave. Obiectivul pe termen lung este ca acești copii să poată beneficia de tratament în țară, în condiții moderne, aproape de familie și de echipe medicale românești specializate.

„Vedem cât de multe se pot schimba atunci când oamenii și organizațiile aleg să construiască împreună, pe termen lung. Cred că avem responsabilitatea să continuăm aceste proiecte și să nu ne oprim la o singură investiție sau la un singur spital. Fiecare pas înainte înseamnă mai multă încredere pentru părinți și mai multe șanse pentru copiii care au nevoie de tratament”, adaugă Gabriela Lupaș-Țicu, CEO NN Asigurări & CCO NN Asigurări de Viață.

Obiectivul acestor investiții este dezvoltarea infrastructurii medicale pediatrice din România și crearea unui sistem capabil să ofere mai multor copii șansa la tratament în țară, în condiții moderne și sigure.

Pentru ca și mai mulți copii să poată beneficia de tratamentele de care au nevoie, Asociația Inima Copiilor are nevoie în continuare de sprijinul comunității. Donațiile recurente, prin SMS cu textul LOVE la 8835 (5 euro/lună), sunt esențiale pentru ca tot mai mulți copii să poată primi tratamentul de care au nevoie, la timp și aici, acasă. Fiecare contribuție înseamnă șanse reale la viață. 

Pentru a amplifica acest impact, NN dublează fiecare donație realizată prin SMS, pentru că, împreună, e mai ușor să facem bine și să oferim copiilor o șansă în plus la viață.

Despre Inima Copiilor

Asociația Inima Copiilor este o organizație non-guvernamentală fondată în 2006, care dezvoltă și finanțează proiecte dedicate copiilor născuți cu malformații cardiace și nou-născuților cu probleme grave de sănătate. De-a lungul timpului, organizația a construit sau modernizat secții esențiale în cadrul Spitalului Marie Curie din București, inclusiv secțiile de Cardiochirurgie, Terapie Intensivă Nou-Născuți, Cardiologie și Neurochirurgie, și susține permanent programe medicale dedicate copiilor cu afecțiuni severe.

Asociația sprijină dezvoltarea cardiochirurgiei pediatrice din România prin investiții în infrastructură medicală, aparatură și formarea echipelor medicale, dar și prin proiecte precum extinderea Secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie și construirea noii secții de Terapie Intensivă pentru nou-născuți de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Valoarea totală a proiectelor dezvoltate până în prezent depășește 10 milioane de euro.

Despre NN

NN este un grup de entități financiare care oferă produse de asigurări și pensii private. NN și-a început activitatea în România în 1997, fiind prima companie internațională care a intrat pe piața locală de asigurări de viață. Din 2007, NN activează și pe piața de pensii private, în 2016 s-a extins în segmentul de asigurări de sănătate, iar din 2020 oferă și asigurări de locuință.

NN cuprinde, în România, NN Asigurări de Viață, prin care oferă asigurări de viață, de sănătate și pensii private facultative, NN Pensii prin care oferă pensii private obligatorii și NN Asigurări prin care oferă asigurări generale cu excepția celor auto. În prezent, NN are în total în România peste 500 de angajați și peste 1.700 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări. Împreună, susținem peste 2,3 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei și să-și asigure un viitor financiar mai bun.

NN face parte din NN Group, companie internațională de servicii financiare, activă în 10 țări, cu prezenţă puternică în Europa și în Japonia. Alături de toţi angajații, NN Group oferă pensii, asigurări, servicii bancare și de investiţii, unui număr de aproximativ 19 milioane de clienţi. NN Group include Nationale-Nederlanden, NN, ABN AMRO Insurance, Movir, AZL, BeFrank, OHRA și Woonnu. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam (NN).

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google