Ministrul Tătaru a evaluat situația paturilor de la ATI la nivel național: Ce decizii a luat

Ministrul Tătaru a evaluat situația paturilor de la ATI la nivel național: Ce decizii a luat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat joi, la Palatul Victoria (foto), că la nivelul Capitalei au fost identificate şi sunt în curs de a primi autorizaţii de la DSP 102 paturi la terapie intensivă, la două dintre spitale Colentina şi Malaxa, care sunt în integralitate spitale suport COVID-19.

El a adăugat că la Iaşi există o capacitate la ATI de 53 de paturi şi sunt ceva probleme la probele de lucru pentru paturile de terapie intensivă la spitalul mobil de acolo.

Tătaru a mai spus că la Suceava este analizată posibilitatea unor paturi suplimentare de ATI din spitalul judeţean, la Mureş există o capacitate de 61 de paturi, iar la Cluj s-a trecut la operaţionalizarea tip suport COVID la spitalul Clujana.

ADVERTISING

Cum arată evaluarea la nivel național

„La nivelul Capitalei am identificat şi operaţionalizăm în acest moment, se dau acele autorizaţii de la DSP, 102 paturi la terapie intensivă - două dintre spitale, Colentina şi Malaxa, fiind în integralitate spitale suport COVID. Aici avem 10 paturi de terapie intensivă la Malaxa, 29 la Colentina, cu posibilitatea de încă 20, în măsura în care am solicitat domnului secretar de stat Arafat pentru dotare şi personal.

Celelalte spitale, Floreasca, Universitar, Sf. Ioan şi Pantelimon, sunt spitale suport COVID pe terapie intensivă, la Pantelimon avem 20 de paturi, 10 la Floreasca, 11 la Universitar şi 10 la Sf. Ioan. În Capitală, posibilitatea este de 102 paturi şi încă 35 să putem operaţionaliza, dar trebuie să ducem şi personal”, a afirmat Nelu Tătaru, la începutul şedinţei de joi a Guvernului.  

ADVERTISING

Ministrul Sănătăţii a amintit de Iaşi, unde este, în prezent, o capacitate la ATI de 53 de paturi. El a vorbit şi despre nişte probleme la spitalul mobil din Iaşi şi a explicat că „acele staţii de oxigen au cedat, acolo sunt 30 de paturi pentru cazuri medii, promisiunea fiind de la producător ca într-o săptămână să fie făcute”.  

„La Suceava, avem acea secţie de terapie intensivă în cadrul bolilor infecţioase, dar analizăm în acest moment şi posibilitatea unor paturi suplimentare de ATI din spitalul judeţean.

La Mureş avem o capacitate de 61 de paturi de terapie intensivă prin operaţionalizarea a încă 20 în această săptămână. La acel complex din Sala Polivalentă avem 20 de paturi - 10 paturi vor fi operaţionalizate săptămâna aceasta în plus şi încă 10 paturi săptămâna viitoare.

La Cluj s-a trecut în operaţionalizare tip suport COVID la spitalul Clujana, spitalul municipal. Au solicitat personal, s-au reorganizat ca şi personal, având în vedere un număr de paturi mai mic pe suport COVID decât capacitatea spitalului şi atunci din 17 paturi de terapie intensivă vor fi operaţionalizate 6, urmând ca celelalte să fie operaţionalizate în zilele următoare”, completat ministrul Sănătăţii.  

ADVERTISING

Despre situaţia la Braşov, Tătăru a spus că sunt 28 de paturi de terapie intensivă dintre care 14 la terapie intensivă, 14 la terapie intermediară. El a recomandat şi ca celelalte cu terapie intermediară să fie transformate în ATI.  

„La Spitalul de boli infecţioase se operaţionalizează în acest moment încă 5 paturi de terapie intensivă şi în două săptămâni vom avea operaţionalizat şi spitalul Tractorul, unde avem, din cele 150 de paturi, 20 de terapie intensivă. În zona de vest, operaţionalizăm Spitalul Casa Austria, unde avem 50 de paturi pentru simptomatologie medie şi 11 paturi de terapie intensivă. Acolo avem şi o unitate mobilă de terapie intensivă. Tot în acest zile evaluăm ce înseamnă regiunea de sud est: Constanţa şi Galaţi şi sud vest la nivel de Craiova”, a conchis Tătaru.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/690616768223108/?cft[0]=AZV9ebaC-ja-Dr3UkQYpCJZYZJIa9c1xHg0bZV2gjLh8BdHdFDMgGAv51HqM9PlshMzNRelf3raG_FKRlhQa1t0SLoYM9YyZjvoavdsicCIU1sCkalBic6AbmS0gkW0oAf054h7Lkfod0xWxa4lrP7pvxj4Zk3gzg0iJV4RFE1fy6ycAkSTdF3bAebDLgYUQowDGxcgDBw6hClScu2Ywmwuw&tn=%2CO%2CP-R

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇