Organizația Salvați Copiii România dotează Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (INSMC) cu un ecograf de ultimă generație, în valoare de 75.500 de euro, cu ajutorul căruia vor putea fi identificate malformațiile și problemele cardiace la copii. Este primul aparat de acest fel, cu o valoare superioară de diagnostic.
În Ambulatoriul Institutului, se efectuează anual peste 60.000 de consultații medicale, pentru zeci de mii de copii veniți din toată țara. Copiii au parte de examinări medicale, investigații complexe și analize necesare diagnosticării, recomandării tratamentului necesar și evaluării ulterioare a pacienților.
Dotarea cabinetului de cardiologie cu un ecograf performant reprezintă un sprijin major pentru activitatea Compartimentului de cardiologie pediatrică și pentru desfășurarea completă a activității medicale specifice.
La INSMC sunt îngrijiți și internaţi copii în stare criticǎ, cu diverse afecţiuni ce țin de neurologie pediatrică, genetică medicală, pneumologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, oftalmologie pediatrică, endocrinologie pediatrică, dermatologie pediatrică, psihiatrie pediatrică, psihologie, hematologie.
Povestea medicului cardiolog pediatru: Fost voluntar, astăzi salvăm vieţi împreună
Medicul Salwa Addilami este un vechi colaborator al Organizației Salvați Copiii România, în cadrul căreia a activat ca voluntar pentru programul de sprijinire și asistență umanitară a copiilor refugiați.
„Mă bucur tare mult să mă revăd și să colaborez cu oameni dragi, prietenii de la Salvați Copiii. În perioada liceului am fost voluntar în cadrul organizației, aici am învățat ce înseamnă dragostea pentru copii și cât de mult contează să îi înțelegi și să poți să le răspunzi nevoilor. Am lucrat în cadrul proiectului pentru copiii refugiați, îmi aduc aminte poveștile lor tulburătoare, activitățile, jocurile, taberele care le-au oferit un nou început și zâmbetul pe buze.
Azi, începem o nouă etapă, în care sunt fericită că pot oferi o șansă copiilor cu probleme cardiace. Până anul acesta nu exista cardiolog pediatru în INSMC, eu am venit din luna ianuarie și odată cu ecograful potrivit vom începe activitatea completă. Până acum, funcționam cu ecograful din camera de gardă, care nu este dedicat pentru cord și care are sondă pentru adulți”, povestește dr. Salwa Addilami, medic cardiolog pediatru în cadrul INSMC.
“Acest aparat face diferența dintre opinie și certitudine, astfel de echipamente de nouă generație cum este cel primit de la Organizația Salvați Copiii putând să influențeze traiectoria sănătății și a vieții copilului cu probleme cardiace. Nu este de ocolit faptul că și copiii pot suferi afecțiuni cardiace, iar numărul acestora este în creștere în țara noastră în contextul pandemiei, dar și al numărului mare de copii născuți prematur” - conf. dr. Craiu Mihai, medic primar pediatru INSMC.
Dotarea secţiilor de Pediatrie şi a maternităţilor, prioritate pentru Salvaţi Copiii
Anul acesta Salvați Copiii va susține spitale din județele Argeș, Botoșani, Brașov, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Tulcea, precum și în București.
„Dotarea secțiilor de pediatrie cu aparatură medicală performantă este una dintre prioritățile majore ale Organizației Salvați Copiii România. Un ecograf de ultimă generație poate face diferența dintre viață și moarte în cazul copiilor cu malformații cardiace, diagnosticul acurat și rapid ajutând medicii să intervină și să ofere copilului șansa de a se dezvolta sănătos”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Salvați Copiii România a demarat și un amplu proces de reabilitate a Blocului Operator și a Secției de Terapie Intensivă ale Maternității Polizu, din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu”.
Maternitatea este unitate de referință în domeniul sănătății mamei și copilului, aici vin să fie tratate sau să nască femei din toată țara, sunt tratate gravide cu diverse afecțiuni materno-fetale, cazuri care necesită intervenție pentru bebeluși încă din primele secunde de viață sau femei cu patologii ginecologice diverse.
Doar în Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 8.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.
În cadrul procesului de reabilitare se au în vedere:
• Recompartimentarea și modernizarea spațiilor;
• Modificarea circuitelor;
• Schimbarea rețelei de distribuție a fluidelor și a gazelor medicale;
• Realizarea sistemului de siguranță la patul pacientului;
• Refacerea sistemului de ventilație;
• Achiziționarea de echipamente vitale moderne.
Companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și de calitate, prin încheierea unui contract de sponsorizare, iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/renovare sau prin SMS la 8844, 2 euro lunar.