Medicamentele pentru tratamentul pacienților COVID-19 oferite de Franța au ajuns în România

Medicamentele pentru tratamentul pacienților COVID-19 oferite de Franța au ajuns în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicamentele și echipamentele pentru tratamentul pacienților COVID oferite de Franța au ajuns în România. Recepția ajutorului a fost făcută de ambasadorul Franței în România, Excelența Sa doamna Laurence Auer și secretarul de stat, șef al DSU, Raed Arafat.

Ambasadorul Franței în România a participat duminică la evenimentul de la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției – Ciolpani.

„Sunt medicamente pentru reanimare, mecanismul european de protecție civilă merge foarte bine”, a declarat Laurence Auer, Ambasadorul Republicii franceze în România

ADVERTISING

Șeful DSU, Raed Arafat, a vorbit despre mecanismul european de solidaritate.

„Pentru noi este un ajutor extraordinar, arată solidaritatatea europeană în momentele dificile... Dozele sunt pentru pacienții sedați de la Terapie Intensivă, sunt medicamente de mare importanță, vor ajunge pentru un timp suficient”, a explicat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai dezvăluit ce se va întâmpla cu medicamentele aduse din Franța.

„Vor ajunge la Unifarm, la zona refrigerată. Ministerul Sănătății va face planul de distribuire și Unifarm le va distribui. Ministerul va decide unde se duc medicamentele”, a mai spus Arafat.

ADVERTISING

Raed Arafat a mai anunțat că, în prezent, autoritățile române vorbesc cu Polonia și Ungaria pentru noi transferuri de pacienți COVID. De asemenea, România a primit oferte de ajutor și din alte țări, a precizat Arafat.

Amintim că Germania ne va trimite aproximativ 12.700 de doze de anticorpi monoclonali.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇