Lemnul dulce, tratament pentru cancer?

Lemnul dulce, tratament pentru cancer?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un studiu recent realizat în SUA arată că lemnul dulce ar putea avea un rol în prevenirea sau tratarea anumitor tipuri de cancer, cel de prostată aflându-se printre acestea.

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois, Chicago, au descoperit că o substanță derivată din lemnul dulce, numită glicirizin, s-ar putea afla în viitorul nu foarte îndepărtat la baza unor tratamente pentru cancer, după cum se arată într-un raport publicat de revista Pharmacological Research și citat de Science Daily.

ADVERTISING

„Privind la cercetările existente și la propriile noastre date, se pare că glicirizina și acidul gliciretinic derivat au un potențial mare ca agenți antiinflamatori și anti-cancer.

Este nevoie de mai multe cercetări cu privire la modul exact în care acestea ar putea fi utilizate cel mai bine pentru a dezvolta terapii, dar aceasta pare a fi o direcție promițătoare pentru cercetarea cancerului”, a spus Munirathinam.

Popular ca desert în alte țări, lemnul dulce nu poate fi însă consumat în cantități mari, deoarece poate afecta tensiunea arterială, poate interacționa cu anumite medicamente și poate provoca efecte adverse grave, inclusiv moartea.

ADVERTISING

Însă o recompensă dulce ocazională poate fi o opțiune bună până când mai multe studii vor arăta cum să valorificăm cel mai bine această plantă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇