Echipament unic în România la un spital din Galați. Aparatul descoperă cancerul de piele

Echipament unic în România la un spital din Galați. Aparatul descoperă cancerul de piele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva din orașul Galați a fost dotat cu un echipament unic în România. Este vorba despre un aparat care, printre altele, descoperă cancerul de piele.

Aparatul a fost achiziționat în cadrul unui amplu proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean Galați.

În total, pentru spitalul gălățean au fost cumpărate 43 de echipamente medicale și dispozitive IT.

„Printre echipamentele care au fost achiziționate se află și un tomograf în coerență optică, un aparat medical unic în România, care este folosit deja de către medicii specialiști pentru diagnosticarea cancerului de piele, precum și a bolilor inflamatorii, imunologice și degenerative.

ADVERTISING

Practic, echipamentul medical, dotat cu tehnologie de ultimă generație, poate depista în stadii incipiente prezența celulelor tumorale, prin metode non-invazive. De asemenea, acest echipament este folosit și pentru monitorizarea eficienței tratamentului, cât și în cadrul unor programe de cercetare din cadrul Centrului de Excelență în Dermatologie de la Spitalul de Boli Infecțioase”, a anunțat Biroul de presă al Consiliului Județean Galați.

Valoarea investiției este de 2,6 milioane de lei. Spitalul gălățean a devenit, astfel, un centru de excelență pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor dermatologice și bolilor infecțioase.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇