Legătura bizară dintre depresie și temperatura corpului

Legătura bizară dintre depresie și temperatura corpului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe studii au scos la iveală o legătură între simptomele depresive și temperatura corpului, dar nimeni nu o poate explica deocamdată.

Recent, o echipă de cercetători de la Universitatea din California a analizat date de la 20.880 de subiecți proveniți din 106 țări, informații colectate pe parcursul a șapte luni, confirmând că persoanele cu depresie tind să aibă o temperatură a corpului mai mare, scrie Science Alert.

Însă această legătură nu poate fi explicată pentru moment. Nu există argumente în sprijinul ideii că o temperatură mai ridicată a corpului cauzează depresie sau, invers, că depresia face ca temperatura corpului să fie mai înaltă.

ADVERTISING

Totuși, spun oamenii de știință, această legătură merită investigată.

Dacă ceva atât de simplu precum păstrarea temperaturii corpului la un nivel mai scăzut ar putea ajuta la combaterea simptomelor depresiei, atunci acest lucru ar avea potențialul de a ajuta milioane de oameni din întreaga lume.

„Din cunoștințele noastre, acesta este cel mai mare studiu până în prezent care examinează asocierea dintre temperatura corpului – evaluată atât folosind metode de autoraportare, cât și cu senzori portabili – și simptomele depresive, într-un eșantion larg din punct de vedere geografic”, a declarat psihiatrul Ashley Mason, de la universitatea menționată.

ADVERTISING

Încercând să găsească o explicație pentru această legătură aparent ciudată, oamenii de știință au câteva ipoteze. S-ar putea ca depresia să fie legată de procese metabolice care generează căldură suplimentară sau să fie legată de funcțiile biologice de răcire a corpului, care nu funcționează corect.

Sau ar putea exista o cauză comună, cum ar fi stresul mental sau inflamația, care afectează atât temperatura corpului, cât și simptomele depresive.

Cercetările anterioare au arătat deja că hidromasajul și sauna pot diminua simptomele depresiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇