Iată ce poți să faci și ce nu poți să faci după ce te-ai vaccinat anti-COVID

Iată ce poți să faci și ce nu poți să faci după ce te-ai vaccinat anti-COVID
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinul împotriva COVID-19 ne va ajuta să învingem pandemia, însă nu ar trebui privit ca un pașaport pentru reîntoarcerea la viaţa de dinainte, avertizează experţii din domeniul sănătăţii. Chiar dacă ai primit ambele doze de vaccin, fie el Moderna, Pfizer-BioNTech ori Oxford-AstraZeneca, este în continuare nevoie să respecţi anumite măsuri de siguranţă pentru a te proteja atât pe tine, cât şi pe cei din jur.

Iată răspunsurile experţilor, citaţi de CNN, la cele mai frecvente întrebări pe această temă:

  • Când pot să încep să nu mai port masca?
  • Când pot să merg la restaurant, la evenimente sportive, la concerte?
  • Când pot să călătoresc din nou?
  • Când pot să-mi vizitez rudele şi prietenii?
ADVERTISING

Mai trebuie să port masca?

Răspunsul este da. Suntem sfătuiţi chiar să ne gândim la masca de protecţie ca la noul nostru cel mai bun prieten, care va rămâne cu noi mult timp de acum înainte.

Asta 1) pentru niciunul dintre vaccinurile disponibile în prezent nu oferă protecţie de 100 la sută, cel mai eficient dintre ele mergând până la cel mult 95 la sută;

2) pentru că fiecare om este diferit, ceea ce înseamnă că în cazul unora răspunsul imun declanşat de vaccin poate fi mai slab decât în cazul altora;

3) pentru că virusul poate suferi mutaţii şi este cunoscut deja faptul că anticorpii dezvoltaţi în urma unui caz anterior de COVID-19 nu oferă protecţie împotriva noii tulpini din Africa de Sud, de exemplu;

ADVERTISING

4) pentru că nu ştim încă dacă în urma vaccinării mai suntem sau nu purtători ai virusului, ceea ce înseamnă că persoane perfect imunizate ar putea transmite în continuare boala;

5) şi, nu în ultimul rând, pentru că nu ştim cât va dura această imunitate.

Pot să-mi vizitez rudele şi prietenii?

Dacă prietenii tăi şi ceilalţi membri ai familiei tale au primit la rândul lor ambele doze de vaccin, riscul de a vă infecta unii pe alţii este foarte redus, mai ales dacă vă vedeţi într-un spaţiu deschis, spun specialiştii.

ADVERTISING

O reuniune în aer liber poate fi sigură şi în cazul în care cei care nu sunt vaccinaţi se vor autoizola timp de zece zi înainte.

Dacă este vorba despre o reuniune într-un spaţiu închis, recomandarea este o perioadă de carantină de cel puţin zece zile pentru toată lumea, inclusiv pentru cei vaccinaţi. Ar trebui purtată în continuare masca şi respectată distanţarea socială.

Când pot să mănânc într-un restaurant sau să merg la un concert sau un eveniment sportiv?

Spaţiile interioare ale restaurantelor sunt cel mai probabil focare de transmitere ale COVID-19, parţial din cauza faptului că nu poţi purta mască şi mânca în acelaşi timp.

Un alt motiv este acela că cele mai multe restaurante nu au filtre HEPA sau alte echipamente pentru filtrarea aerului (deşi, dacă stai chiar lângă o persoană infectată, un filtru HEPA nu va fi de folos).

Prin urmare, chiar dacă este vaccinat, în astfel de spaţii te expui în continuare riscului de a te infecta sau poţi chiar tu să-i infectezi pe alţii.

În ceea ce priveşte evenimentele sportive şi concertele în aer liber, acestea sunt activităţi “probabil sigure” odată vaccinat, atât timp cât participanţii păstrează distanţa recomandată şi poartă mască.

Pot să călătoresc?

Experţii citaţi de CNN insistă asupra faptului că în continuare nu este cea mai bună perioadă pentru a călători, iar acest lucru este valabil şi pentru persoanele care s-au vaccinat.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇