Guvernul a aprobat, miercuri, lista celor 27 de unităţi medicale sau spitale publice care vor fi construite, renovate şi dotate prin finanţare parţială prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba despre investiţii care vizează asigurarea de noi servicii medicale, îmbunătăţirea calităţii serviciilor existente, precum şi investiţii în echipamente medicale pentru infrastructura sanitară nou construită sau renovată şi pentru care România are la dispoziţie peste 2,1 miliarde de euro prin PNRR.
"Toate acestea includ aproape 3.000 de paturi în unităţi cu eficienţă energetică sporită şi peste 10.000 de paturi dotate, inclusiv cu echipamente digitalizate", menţionează sursa citată.
Executivul precizează că un procent important din obiectivele de investiţii nou construite vor înlocui clădiri existente cu risc seismic ridicat, cum este cazul Institutului ''C.C Iliescu'' din Bucureşti, care va fi construit în întregime.
"Cele 27 de obiective de investiţii selectate au fost stabilite în urma evaluării în două etape pe care Ministerul Sănătăţii a făcut-o pornind de la cele 49 de investiţii din lista predefinită de investiţii cuprinsă în anexa Deciziei de punere în aplicare a Consiliului, prin care a fost aprobată evaluarea Planului de Redresare şi Rezilienţă al României", se explică în comunicat.
Guvernul arată că, în urma evaluării, prin procesul verbal al Comisiei de evaluare, lista cu cele 27 de obiective de investiţii aprobate pentru finanţare prin PNRR a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, la secţiunea PNRR, în data de 11 ianuarie 2022.