Frunzele unui copac pot să combată metastazele cancerului

Frunzele unui copac pot să combată metastazele cancerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Frunzele unui arbore originar din India, care creşte însă şi în Australia şi în regiuni tropicale, s-au dovedit promiţătoare în oprirea răspândirii în organism a celulelor cancerului de sân, au descoperit oamenii de ştiinţă.

Albizia lebbeck (Alle) este denumirea ştiinţifică a arborelui siris, care funcţionează ca agent natural pentru a combate metastazele cancerului de sân.

Descoperirea, prezentată în revista Scientific Reports, arată că frunzele plantei ar putea împiedica răspândirea celulelor canceroase în alte părţi ale corpului.

„Capacitatea de a împiedica migrarea celulelor canceroase este deosebit de importantă pentru a preveni răspândirea cancerului în organe, un proces esenţial în ceea ce priveşte forma letală a multor tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân”, a declarat dr. Dilber Uzun Ozsahin, profesor asociat la departamentul de imagistică medicală şi diagnostic al Universităţii Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.

ADVERTISING

Dr. Ozsahin, coautor al studiului, şi colegii săi au ajuns la ceea ce au descris ca „primele descoperiri” în direcţia stopării metastazelor cancerului de sân.

Cercetări anterioare au demonstrat că boala metastatică este cea mai frecventă cauză de deces la pacienţii cu cancer de sân.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 2022 au existat 2,3 milioane de femei diagnosticate cu cancer de sân. OMS a estimat la 670.000 numărul deceselor legate de cancerul de sân în acelaşi an.

Dr. Ozsahin a declarat că studiul a inclus şi inteligenţa artificială (AI).

Potrivit autorilor, „studiul a descoperit compuşi organici promiţători în ALEE care posedă proprietăţi medicinale, ajutând potenţial la prevenirea metastazelor în cancerul de sân uman”.

ADVERTISING

Obiectivul principal al studiului a fost descoperirea unor plantele care ar putea inhiba eficient metastazele, minimizând sau evitând efectele secundare.

„Studiul nostru aruncă o lumină asupra importanţei unei perspective multiple, necesare pentru a aborda complexitatea metastazelor cancerului şi subliniază importanţa explorării compuşilor naturali şi a tehnicilor computaţionale avansate în tratamentul şi prevenirea cancerului”, a remarcat autorul principal al studiului, dr. Huzaifa Umar de la Universitatea Near East din Cipru.

În plus, studiul oferă o perspectivă asupra utilizării plantelor medicinale şi a conţinutului acestora în tratamentul cancerului şi al altor boli conexe, iar descoperirea va deschide calea pentru ca alţi cercetători să efectueze mai multe studii folosind diverse plante medicinale.

ADVERTISING

Metastazele sunt principala cauză de mortalitate în rândul pacienţilor cu cancer, reprezentând o provocare semnificativă în medicină, deoarece duc adesea la forme mai agresive ale bolii, care sunt mai greu de gestionat.

„Descoperirea plantelor medicinale cu potenţialul de a inhiba metastazele este foarte promiţătoare pentru prevenirea cancerului metastatic sau a cancerului aflat într-un stadiu avansat”, mai notează autorii.

„Prin demonstrarea efectelor antimigratorii, antiproliferative şi citotoxice împotriva liniilor de celule canceroase, studiul sugerează că Albizia lebbeck poate fi promiţător ca agent natural pentru combaterea metastazelor cancerului de sân”, a declarat dr. Ozsahin.

Originar din India, agricultorii folosesc în mod obişnuit acest copac pentru a oferi umbră plantaţiilor lor, în special celor de cacao şi cafea. Părţile comestibile includ vârfurile tinere ale copacului, pe care le gătesc sau le fierb.

Dr. Ozsahin a declarat că studiul a generat un „interes considerabil” din partea comunităţii medicale, care şi-a exprimat interesul de a colabora cu echipa pentru a avansa cercetarea în stadiul clinic.

„Trecerea la etapa clinică ne va permite să evaluăm siguranţa, eficacitatea şi fezabilitatea noilor terapii pe subiecţi umani. Studiile clinice oferă un cadru riguros pentru testarea tratamentelor experimentale, colectarea de date privind efectele acestora şi evaluarea impactului lor asupra rezultatelor pacienţilor”, a mai precizat ea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇