Autoritățile din SUA pot să ridice suspendarea temporară a utilizării vaccinului dezvoltat de Johnson and Johnson, încă din acest weekend și să reia imunizarea.
O comisie consultativă a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA a recomandat reluarea vaccinării, de vreme ce beneficiile sunt mai mari decât riscurile, transmite CNBC.
Recomandarea a fost adoptată cu 10 voturi pentru, 4 împotrivă şi o singură abţinere, de către Comsia consultativă a CDC pentru practicile de imunizare.
Pe 13 aprilie, Administraţia pentru Medicamente şi Alimente şi CDC au cerut statelor să oprească temporar utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al J&J ”dintr-o precauţie excesivă”, în urma rapoartelor despre cheagurile de sânge rare.
La câteva ore de la avertizare, mai mult de o duzină de state, precum şi unele farmacii naţionale au oprit vaccinările cu vaccinul J&J, unele înlocuindu-l fie cu vaccinul de la Pfizer, fie cu cel de la Moderna.
România a primit deja primele doze cu acest ser.
Citește textele zilei pe Spotmedia.ro