Două fructe pe care să nu le folosești niciodată în același smoothie! Nici măcar nu le consuma la aceeași masă!

Două fructe pe care să nu le folosești niciodată în același smoothie! Nici măcar nu le consuma la aceeași masă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Despre beneficiile fructelor de pădure știm cu toții, concentrația mare de antioxidați fiind doar una dintre calitățile acestor fructe. Iar dacă obișnuiești să-ți faci smoothie, află că există un fruct pe care nu ar trebui să-l adaugi.

Este vorba despre banană, despre care oamenii de știință au descoperit că poate reduce semnificativ beneficiile oferite de fructele de pădure.

Deși vine cu textura sa cremoasă și este o sursă excelentă de potasiu, un studiu realizat de cercetători de la University of California, Davis (SUA) sugerează că banana poate reduce semnificativ beneficiile unor antioxidanți valoroși din fructele de pădure atunci când este adăugată în același smoothie, scrie Science Alert.

ADVERTISING

Este vorba despre flavonoli, compuși naturali prezenți în fructele de pădure, ceai, cacao, mere, pere și piersici. Mulți oameni consumă cantități insuficiente din acești antioxidanți, care, odată absorbiți în organism, sunt transformați în metaboliți asociați cu o sănătate cardiovasculară mai bună și cu îmbunătățirea funcțiilor cognitive.

Într-un studiu publicat de revista Food & Function, opt voluntari au primit fie un smoothie bogat în flavonoli, preparat din fructe de pădure, fie o capsulă care conținea acești compuși. Analizele de sânge au arătat o creștere semnificativă a metaboliților flavonolilor.

ADVERTISING

Însă atunci când participanții au consumat un smoothie care conținea atât fructe de pădure, cât și o banană, nivelul acestor metaboliți a fost cu 84% mai mic în comparație cu situația în care flavonolii au fost consumați fără banană.

„Am fost cu adevărat surprinși să observăm cât de rapid adăugarea unei singure banane a redus nivelul flavonolilor din smoothie și cantitatea absorbită de organism. Acest lucru evidențiază faptul că modul în care preparăm și combinăm alimentele poate influența absorbția compușilor benefici din hrană”, a declarat nutriționistul Javier Ottaviani.

ADVERTISING

Explicația pare să fie legată de o enzimă numită polifenol oxidază (PPO), responsabilă și pentru înnegrirea bananelor după ce sunt decojite. Această enzimă reacționează cu flavonolii și îi degradează înainte ca organismul să îi poată absorbi eficient.

Experimentele au arătat că un smoothie cu banană și fructe de pădure, lăsat o oră la temperatura camerei, conținea mult mai puțini flavonoli decât unul preparat exclusiv din fructe de pădure. În schimb, atunci când activitatea enzimei PPO a fost blocată, flavonolii s-au păstrat aproape neschimbați, au observat oamenii de știință.

Pentru a verifica dacă această enzimă continuă să acționeze și în stomac, cercetătorii au realizat un nou experiment cu 11 participanți. De această dată, voluntarii au băut simultan două smoothie-uri separate, unul din banane și unul din fructe de pădure, astfel încât enzima să nu intre în contact cu flavonolii înainte de consum.

Chiar și în aceste condiții, nivelul metaboliților flavonolilor din sânge a fost mai redus decât atunci când participanții consumaseră doar băutura din fructe de pădure.

„Acest studiu evidențiază faptul că trebuie să acordăm atenție nu doar tipurilor de fructe, legume și produsede origine vegetală recomandate pentru creșterea aportului de nutrienți, ci și modului în care acestea sunt preparate, păstrate și consumate în cadrul meselor obișnuite, pentru a le valorifica la maximum beneficiile asupra sănătății”, au concluzionat cercetătorii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google