Doar 1 din 6 coasigurați a ales să își plătească din buzunar contribuția la sănătate

Doar 1 din 6 coasigurați a ales să își plătească din buzunar contribuția la sănătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doar 100.000 de români, din cei 650.000 care au fost coasigurați, au plătit în ultima lună, din buzunar, contribuția de sănătate.

Mulți dintre cei care nu vor sau nu pot să plătească asigurarea de sănătate aglomerează camerele de gardă, informează ProTV.

În ultima perioadă, doar la Spitalul Județean din Botoșani numărul celor neasigurați care au cerut ajutor a crescut cu 15%.

„Predominant sunt cod verde, care bineînțeles că pot să acceseze serviciile medicinei pre-spitalicești. Din statistică pot să remarc că aceste coduri de culoare roșie și galbenă au un procent foarte mic”, a declarat Ramona Guraliuc, medic-șef UPU-SMURD Botoșani.

Chiar dacă cei care au plătit CASS au adus la buget 200 de milioane de lei, bani ce ar putea fi folosiți pentru prevenție, în realitate, majoritatea vor merge direct la urgențe, pentru investigații.

Amintim că, de la 1 septembrie, persoanele care erau coasigurate (650.431 persoane) nu mai au calitatea de asigurat.

Îşi pot menţine calitatea de asigurat în situaţia în care persoana asigurată care îi are în întreţinere depune declaraţia unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) şi va plăti 25% din contribuţia calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇