Directorul INSP: Nu e o realitate că Delta infectează cu predilecţie şi mai virulent copiii. Şcoala trebuie să meargă fizic. Distanţarea între elevi, o poveste

Directorul INSP: Nu e o realitate că Delta infectează cu predilecţie şi mai virulent copiii. Şcoala trebuie să meargă fizic. Distanţarea între elevi, o poveste

Directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), Adriana Pistol, infirmă informaţiile conform cărora tulpina Delta a SARS-CoV-2 „infectează cu predilecţie şi mai virulent copiii”.

În plus, ea susţine că trebuie aplicată „strategia de cocon”, conform căreia adulţii din jurul copiilor se vaccinează şi îi protejează, astfel, pe cei mici.

Sâmbătă, 162 de copii cu Covid-19 erau internați în secții și 16 la ATI, iar Ministerul Educației a informat vineri că peste 1.000 de elevi și preșcolari, dar și 604 de angajați din învățământ s-au infectat cu Covid în prima săptămână de școală.

ADVERTISING

„Nu este o realitate că această tulpină infectează cu predilecţie şi mai virulent copiii. Datele care tocmai ce v-au fost prezentate nu sugerează încă, în acest moment, acest lucru. Copiii pe care îi avem infectaţi au forme de îmbolnăvire uşoară şi medie.

Doi: copiii care sunt în prezent infectaţi, în mod clar au venit infectaţi în şcoală, din simplul motiv că încă nu a trecut o perioadă de incubaţie.

Trei: ca să ne protejăm copiii, trebuie ca noi, părinţii, să avem grijă să-i protejăm, vaccinându-ne noi pe noi şi atunci se face, în mod normal, acea strategie de cocon în care toţi membrii familiei sunt vaccinaţi, în jurul copilului. Dacă toată lumea ar gândi în acest fel, aceşti copii ar putea să meargă la şcoală, cu riscuri foarte mici să se îmbolnăvească, cu riscul foarte mic să se închidă şcoala”, a afirmat Adriana Pistol sâmbătă după amiază, într-o conferinţă de presă

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Ea a apreciat deschiderea şcolilor drept „mai mult decât oportună”.

„Şcoala trebuie să meargă fizic. Povestea cu distanţarea între elevi este o poveste. Ea poate să fie distanţă în bancă, în clasă, după care, când pleacă acasă... despre ce vorbim?”, a mai afirmat Adriana Pistol.  

Acesta a afirmat, ca epidemiolog, că „nu există motive medicale care să impună nevaccinarea”.

În SUA, un grup de cercetători din Carolina de Nord a evaluat datele statistice și a stabilit că, fără măști sau testare regulată, până la 90% dintre elevi riscă să se infecteze înainte de sfârșitul semestrului.

ADVERTISING

Află mai multe despre evoluția Covid la copii și deciziile autorităților din România:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇