Din testele pozitive de saliva ale elevilor, mai multe s-au infirmat decât confirmat prin PCR

Din testele pozitive de saliva ale elevilor, mai multe s-au infirmat decât confirmat prin PCR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că au fost confirmate PCR 16 cazuri de Covid dintre cele 86 identificate pozitiv prin teste pe bază de salivă în cursul zilei de luni.

Alte 22 de cazuri au fost infirmate, iar pentru restul se aşteaptă încă rezultatele.

”La nivel naţional, până la această oră, au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri identificate pozitiv prin teste pe baza de salivă”, a transmis, marţi, Sorin Cîmpeanu.

Luni a fost prima zi de testare pe bază de salivă a elevilor, iar în urma ei au fost detectate 86 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISING

Potrivit procedurii, rezultatele pozitive la testele pe bază de salivă trebuie confirmate prin teste PCR.

Potrivit lui Cîmpeanu, conducerea a 16.956 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca acestea să fie administrate la domiciliu.

În 216 unităţi de învăţământ testele se vor administra la şcoală, iar în cazul a 467 de unităţi de învăţământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la şcoală, diferenţiat, pe niveluri de studiu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇