Acum sute de ani, tulburările mintale nu erau înțelese. Abia la sfârșitul anilor 1800, prin intermediul lui Sigmund Freud, cel care a realizat mai multe studii de referință în domeniul psihologiei, s-a deschis drumul către descoperiri uimitoare și ceea ce astăzi denumim al treilea val de terapii cognitive și comportamentale, terapii bazate pe știință.
Până atunci, de exemplu, tulburarea de anxietate generalizată era considerată o temere foarte intensă de ceva, motiv pentru care oamenilor li se punea eticheta de „fricoși”.
Tulburarea de stres post traumatic era un motiv de a arăta cu degetul spre cineva considerat „nebun”. Tulburarea obsesiv compulsivă venea cu eticheta de „ciudat”. Oamenii cu depresie erau izolaţi, pentru că erau „antisociali”, iar lista poate continua.
Depresia sau „boala secolului”, așa cum mai este denumită, și-a câștigat acest renume nefast în ultimele decenii. Peste 264 de milioane de persoane se confruntă cu tulburare depresivă majoră sau cu episoade depresive (conform statisticilor din anul 2020 ale Organizației Mondiale a Sănătății).
Cuprins
1. Depresie – informații pentru înțelegerea conceptului
Ce este depresia, în fond? S-ar crede că o stare de tristețe profundă care durează câteva zile și apoi trece. Realitatea obiectivă, exemplul atâtor oameni și studiile arată că este mult mai mult decât atât.
Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, depresia face parte din spectrul tulburărilor depresive. Acestea reprezintă „prezența unei stări de dispoziție triste, de vid interior sau iritabile, acompaniată de modificări somatice și cognitive care afectează în mod semnificativ capacitatea de a funcționa a individului.” (DSM 5, 2013).
Cu alte cuvinte, tulburările depresive – sunt mai multe – au în comun apariția unei stări de tristețe intensă ce aduce cu sine un sentiment de gol interior sau o stare de iritabilitate. Aceasta este susținută de modificări somatice (sau simptome fizice precum stare de rău fizic, oboseală cronică, dureri etc) și cognitive (modificări la nivelul gândurilor și la nivelul felului în care vedem lucrurile în mod obișnuit - perspective).
Tot acest pachet de semne și manifestări afectează buna funcționare zilnică a persoanei și, prin urmare, calitatea vieții scade considerabil.
Faptul că scade mult calitatea vieții menține starea de tristețe și totul ajunge să se învârtă într-un cerc vicios.
Cea mai cunoscută și predominantă tulburare din spectrul tulburărilor depresive este tulburarea depresivă majoră (consacrată sub denumirea generică de depresie). Conform DSM 5, depresia e o tulburare mintală în care se observă, pentru cel puțin două săptămâni, o stare profundă de tristețe însoțită de pierderea interesului și a plăcerii pentru diferite activități care erau foarte importante și ofereau un sentiment extrem de plăcut, emoții pozitive și o stare generală de bine.
2. Depresia – tipuri de depresie, simptome și manifestări
Pe lângă tulburarea depresivă majoră sau, simplu spus, depresie, mai există o serie de tulburări afective de tip depresiv incluse în aceeași categorie de diagnostic.
Depresia poate fi diagnosticată chiar dacă a apărut un singur episod, însă din experiența cercetătorilor și, mai ales, a practicienilor, aceasta este o tulburare recurentă. În cazul altor tulburări, trebuie bifate câteva criterii de diagnostic.
În prezent este folosit foarte des și ușor termenul „depresie” sau sintagma „am depresie”, însă adevărul este că depresia nu înseamnă apariția oricărei emoții negative.
Tristețea este o emoție normală și chiar funcțională. Sunt situații în care ar fi neobișnuit să apară o altă emoție. Spre exemplu o înmormântare, o despărțire, izolarea socială - sunt cazuri în care este normal să apară tristețea. Ea arată că ceva nu este în regulă cu viața noastră și că e nevoie să facem o schimbare.
Simptomele depresiei conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM 5)
Conform DSM 5, criteriile de diagnostic, semnele și simptomele depresiei sunt următoarele:
- Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;
- Scăderea interesului sau a plăcerii pentru toate activitățile ce persistă aproape în fiecare zi, în cea mai mare parte a zilei;
- Scădere sau creștere semnificativă în greutate;
- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic;
- Agitație sau lentoare psihomotorie – fie apare o stare agitație permanentă, fie o stare de moleșeală și dificultate în mișcare;
- Lipsa energiei aproape zilnic;
- Sentimente zilnice de inutilitate sau vinovăție excesivă sau nejustificată;
- Scăderea capacității de gândire și de concentrare;
- Gânduri, ideație sau tentative suicidale (DSM 5, 2013).
Nu este nevoie de apariția tuturor simptomelor pentru a se pune diagnosticul de depresie, dar dacă unul dintre primele două simptome, însoțite de alte minimum trei din această listă, apar constant pe o perioadă de minimum două săptămâni, iar acestea afectează funcționarea și calitatea vieții, atunci se poate lua în considerare diagnosticul de depresie.
Tulburări mintale în care apar simptome de depresie
Chiar dacă cea mai cunoscută tulburare este depresia, pe lângă aceasta se mai regăsesc câteva tipuri care susțin sau includ simptomatologia depresivă.
· Tulburarea depresivă persistentă – criteriile de diagnostic sunt aceleași, diferența este durata. Pentru un astfel de diagnostic, depresia trebuie să existe de minimum doi ani.
· Tulburarea disforică premenstruală – se pune diagnosticul de tulburare disforică persistentă dacă pe parcursul ciclurilor menstruale apar un sentiment profund de tristețe, plâns, episoade de furie sau iritabilitate, sentimentul lipsei speranței, anxietate sau stări de tensiune, dificultăți de concentrare, pierderea poftei de mâncare, insomnie, hipersomnie, senzația că nu mai deții controlul asupra emoțiilor care te încearcă și dureri.
Pentru un diagnostic corect, trebuie ca cinci dintre aceste simptome să apară înainte de menstruație – cu o săptămână – să se diminueze în primele zile de menstruație și să se remită în prima săptămână după menstruație.
· Tulburare depresivă indusă de substanțe sau medicamente – pentru această afecțiune este nevoie ca simptomatologia de la tulburarea depresivă majoră să apară imediat după intoxicarea cu o cantitate mare de substanțe sau medicamente. Dacă simptomele nu se explică printr-o altă tulburare și apar imediat după intoxicare, atunci se pune diagnosticul.
· Tulburarea depresivă în urma unei afecțiuni medicale – simptomele depresiei apar ca o consecință fiziopatologică direct asociată cu o afecțiune medicală, o boală, aspect evidențiat de analize.
3. Factori de risc și factori care cauzează depresia
Cauzele depresiei sunt multiple. Ea nu apare pur și simplu.
Poate fi responsabilă o vulnerabilitate genetică moștenită, dar și mediul în care trăim prima copilărie. Mai mult, experiențele de viață traumatice sau foarte stresante pot fi și ele factori declanșatori ai depresiei.
Aceasta este o afecțiune care nu ține cont de vârstă și poate apărea oricând pe parcursul vieții. Cu toate acestea, cel mai adesea se întâlnește în rândul adolescenților și adulților tineri (20+ ani).
3.1. Cauze ale depresiei – influența geneticii și a mediului
În literatura de specialitate există ceea ce se numește teoria stres–vulnerabilitate. Aceasta încearcă să ofere un model explicativ general al debutului și dezvoltării tulburărilor mintale, deci inclusiv al depresiei.
Modelul prezintă ipoteza a doi factori – factorii stresori din mediul în care trăim (relații familiale disfuncționale, certuri, neglijență emoțională în perioada copilăriei, izolare socială, bullying etc., care pot fi cauzele depresiei în perioada adolescenței sau perioada adultă) și factorii genetici.
Din punct de vedere genetic, se consideră că NU moștenim tulburarea în sine de la părinții noștri, ci riscul (sau vulnerabilitatea) de a dezvolta o anumită tulburare. Dacă în familie există istoric de depresie, tulburare bipolară, tulburare de personalitate borderline, anxietate, atunci riscul de a moșteni vulnerabilitatea este unul foarte ridicat.
Însă acest risc poate fi micșorat în funcție de felul în care arată mediul în care creștem. Dacă părinții ne oferă un spațiu sigur de exprimare emoțională, acceptare și înțelegere, sprijin și ne încurajează în permanență, construind un adult rezilient și rațional, atunci această vulnerabilitate nu mai este la fel de puternică.
Dacă, în schimb, mediul familial este unul disfuncțional – ignoranță, certuri, standarde foarte înalte, perfecționism, pretenții absolutiste etc. - atunci șansele ca depresia să se instaleze în perioada adolescenței (și chiar la vârste mult mai mici decât adolescența) sunt foarte mari.
Dacă vulnerabilitatea moștenită e foarte mică, atunci mediul în care ne dezvoltăm și creștem trebuie să fie extrem de aversiv pentru a dezvolta depresie. Cu alte cuvinte, în cazul unei influențe genetice mici, factorii stresori din mediu trebuie să fie foarte puternici – deces brusc al unui membru al familiei, accidente de mașină, traume etc.
Dacă vulnerabilitatea genetică este mare, atunci există riscul ca orice întâmplare neplăcută, indiferent de intensitate, să provoace apariția depresiei.
3.2. Semne și factori de risc pentru apariția depresiei
Conform DSM 5, cei mai cunoscuți factorii de risc în apariția depresiei sunt:
- Factorii de temperament - un temperament cu înclinație spre negativ crește riscul ca o persoană să dezvolte depresie ca răspuns la unul sau mai multe evenimente negative și stresante.
- Factori genetici – un istoric familial de tulburări mintale crește riscul de a dezvolta depresie
- Factorii de mediu – experiențele negative, stresante și traumatice din copilărie, mai ales dacă se întâmplă în mod repetat, sunt un factor de risc major pentru depresie.
- Alți factori importanți precum prezența altor tulburări afective – tulburări anxioase, tulburarea de personalitate borderline – sau prezența unor afecțiuni fizice, un exemplu fiind bolile cronice.
4. Depresia – tratament psihoterapeutic și farmacologic
Așa cum s-a menționat la început, depresia nu este o tulburare incurabilă, precum unele afecțiuni medicale grave. Metodele de tratament pentru aceasta sunt foarte diverse, fiind disponibile mai multe forme de terapie prin care depresia poate fi abordată și tratată.
Chiar și cazurile de depresie severă sunt cazuri care se pot schimba în bine. Pentru aceste cazuri este nevoie de un ajutor farmacologic pe lângă procesul de psihoterapie. Indiferent care este tratamentul depresiei, aceasta poate fi tratată.
4.1. Depresia – tratament psihoterapeutic
Prima linie de tratament psihoterapeutic în cazul depresiei este terapia cognitiv comportamentală. Aceasta funcționează pe principiul că gândurile pe care le avem ne declanșează emoțiile pe care le trăim.
Așadar, gândurile nesănătoase precum „Nu merit iubirea nimănui.”, „Sunt o povară și nu merit nimic.”, „Sunt incapabil să mă descurc în viața asta.” și multe altele, susținute zilnic, pot conduce în cele din urmă la apariția emoțiilor disfuncționale – depresia.
Prin terapia cognitiv comportamentală, persoanele cu depresie sunt învățate cum să identifice acele gânduri nesănătoase pe care le au și cum să le corecteze, transformând total felul în care ele percep lucrurile, situațiile din jurul lor, relațiile cu cei din jur etc.
De îndată ce se obțin aceste schimbări la nivel cognitiv, dispoziția emoțională se va modifica în mod considerabil, iar persoana va experimenta din nou starea de bine de dinaintea apariției tulburării.
Alte forme de terapie ce ajută în tratarea depresiei sunt:
· Terapia acceptării și angajamentului. Funcționează pe principiul acceptării anumitor lucruri ce nu se pot schimba în viața noastră, a acceptării vulnerabilităților pe care le avem, a defectelor și a ideii că, uneori, anumite situații nu sunt în controlul nostru. Terapia acceptării și angajamentului (ACT) accentuează ideea de acceptare în toate formele ei, prin aceasta producându-se de foarte multe ori schimbarea. Este utilă în cazul persoanelor cu depresie, deoarece acestea ar putea avea dorințe precum a schimba sau șterge trecutul traumatic pe care l-au trăit, dorință care este imposibil de împlinit
· Terapia schemelor (ST – Schema Therapy). Această formă de terapie face o incursiune în trecut, în prima copilărie, pentru a identifica tiparele de comportamente și trăiri emoționale care au fost atunci. De multe ori, ele explică foarte bine prezentul clientului, însă acestuia îi este dificil să acceseze acele amintiri, iar o înțelegere a acestor tipare poate produce schimbarea.
4.2. Depresia – tratament farmacologic
Din punct de vedere al medicației, tratamentul cel mai potrivit pentru depresie este reprezentat de antidepresive. Acestea acționează la nivelul creierului, acolo unde au loc o serie de dezechilibre în ceea ce privește neurotransmițătorii (serotonină, dopamină și noradrenalină). Antidepresivele au rolul de a regla nivelul neurotransmițătorilor.
Ele se prescriu numai de către medicul psihiatru și numai în cazurile de depresie severă - psihoterapeutul nu are dreptul de a prescrie niciun medicament.
Cele mai utilizate antidepresive sunt medicamentele din categoria ISRS – inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei. Substanțele active din aceste medicamente sunt escitalopram, sertralină, paroxetină, fluoxetină și fluvoxamina. Fiecare dintre acestea se găsesc în medicamente diferite.
NU este recomandat ca aceste antidepresive să fie luate fără un consult psihiatric de specialitate! Numai medicul psihiatru le poate prescrie în funcție de severitatea fiecărui caz!
Dacă te confrunți cu oricare dintre simptomele depresiei prezentate mai sus, nu ezita să apelezi la un psihoterapeut.
O vizită în cabinetul terapeutului poate face o diferență semnificativă în viața ta, deoarece acesta îți va reda speranța și motivația că totul va fi mai bine. Mai mult, va ști cum să-și pregătească ședințele de terapie și cum să le personalizeze astfel încât să atingă potențialul maxim al schimbării.
Disconfortul resimțit la povestirea dificultăților cu care te confrunți se va transforma în sentiment de recunoștință imediat ce vei începe să observi efectele terapiei.