Femeile care folosesc contraceptive orale combinate (cu estrogen și progestativ) ar putea fi mai predispuse la alimentație emoțională în perioada în care iau pilulele active, sugerează un studiu recent.
Cercetătorii subliniază însă că rezultatele indică doar o asociere și nu demonstrează că pilulele provoacă acest comportament, se arată într-un raport publicat de JAMA Network Open.
În cadrul studiului, coordonat de cercetători de la Michigan State University, au fost monitorizate 422 de femei cu vârste între 15 și 30 de ani care foloseau același tip de contraceptiv oral combinat. Timp de 49 de zile, participantele au completat zilnic chestionare despre alimentația emoțională, starea de spirit și preocupările legate de greutate și imagine corporală.
Rezultatele au arătat că femeile au raportat mai frecvent tendința de a mânca pe fond emoțional în zilele în care își administrau pilulele cu hormoni activi decât în perioada celor șapte zile cu pilule inactive.
Mâncatul compulsiv este una dintre cele mai frecvente tulburări de alimentație și presupune consumul unei cantități mari de alimente într-un timp scurt, însoțit de senzația de pierdere a controlului. Afecțiunea este asociată cu depresia și alte probleme de sănătate, însă mecanismele care o determină nu sunt pe deplin înțelese.
Cercetătorii spun că rezultatele sunt în concordanță cu observații anterioare, conform cărora femeile tind să consume mai multe alimente după ovulație, când nivelurile de estrogen și progesteron sunt simultan ridicate.
Deoarece contraceptivele orale combinate conțin versiuni sintetice ale acestor hormoni, autorii presupun că ele ar putea influența circuitele cerebrale implicate în recompensă și în apariția poftelor alimentare, făcând alimentele bogate în zahăr sau grăsimi mai atrăgătoare. Deocamdată, aceasta rămâne doar o ipoteză.
Studiul a mai arătat că diferențele observate nu pot fi explicate doar prin modificări ale dispoziției. Participantele nu au raportat emoții negative mai intense în perioada pilulelor active, iar preocupările legate de greutate și aspectul corporal au rămas similare pe tot parcursul cercetării.
