Bucureștiul a intrat din nou în scenariul roșu. 55 de școli ar putea trece de luni în sistem online

Bucureștiul a intrat din nou în scenariul roșu. 55 de școli ar putea trece de luni în sistem online

Bucureștiul a intrat din nou în scenariul roșu, după ce rata de infectare a ajuns miercuri la 3,32. Ieri incidența a fost de 2,97.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se va reuni în şedinţă, de la ora 15, pentru a dispune măsurile care se impun în contextul creşterii incidenţei. Şedinţa se va desfăşura în sistem videoconferinţă, a precizat Prefectura Capitalei.

Cea mai mare incidență în București este în Sectorul 1, iar cea mai mică în Sectorul 3:

  • Sectorul 1 - 5,48
  • Sectorul 2 - 3,40
  • Sectorul 3 - 2,57
  • Sectorul 4 - 2,22
  • Sectorul 5 - 2,91
  • Sectorul 6 - 3,26
ADVERTISING

Cea mai mare rată de infectare în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie: 16,54 cazuri la mia de locuitori. Ulterior, a început să scadă, iar pe 24 octombrie Bucureștiul a ieșit din scenariul roșu, după ce incidența a fost de 2,87.

Și a tot continuat să coboare, ajungând în decembrie la 0,61. Însă de la începutul anului, rata de infectare a reînceput să crească accelerat în București. Pe 1 ianuarie era de 0,72 de cazuri la mia de locuitori, iar azi avem 3,32:

  • 12.01.2022 – 3.32
  • 11.01.2022 – 2.97
  • 10.01.2022 – 2.57
  • 9.01.2022 – 2.17
  • 8.01.2022 – 1.76
  • 7.01.2022 – 1.42
  • 6.01.2022 – 1.14
  • 5.01.2022 – 1
  • 4.01.2022 – 0.9
  • 3.01.2022 – 0.87
  • 2.01.2022 – 0.79
  • 1.01.2022 – 0.72
ADVERTISING

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că 54-55 de şcoli din Bucureşti ar putea trece în sistem online de săptămâna viitoare, dacă rata de infectare va depăşi 3 la mie, iar procentajul de vaccinare a cadrelor didactice nu va fi peste 60% în acele unităţi.

"După regulile în vigoare, dacă în Bucureşti va fi o incidenţă de peste 3 la mie, acele 54 - 55 de şcoli care nu vor avea rata de vaccinare, vineri, de 60% vor trebui să treacă, din păcate, în online", a spus ministrul Educaţiei, marţi seara, la Digi24.

ADVERTISING

Sorin Cîmpeanu a subliniat că în România sunt 2.838 de unităţi de învăţământ în care rata de vaccinare este de 100%.

Zece localități din Ilfov au trecut de 3 la mie

În Ilfov, zece localități din judeţ au depăşit rata de incidenţă de 3 la mie.

Printre ele se numără Bragadiru (3,51), Chiajna (3,81), Chitila (3), Mogoşoaia (3,77), Popeşti-Leordeni (4,56), Snagov (4,81) şi Voluntari (3,59).

Alte trei au trecut de 5: Corbeanca (5,22), Dascălu (5,26) şi Otopeni (5,13).

Doar cinci dintre unităţile administrativ teritoriale din judeţ mai sunt sub pragul de 1 la mie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇