Aproape 41.000 de doze de vaccin AstraZeneca ajung azi în țară

Aproape 41.000 de doze de vaccin AstraZeneca ajung azi în țară

O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca), ce constă în 40.800 de doze, va fi adusă luni în România, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Transportul este asigurat de firma producătoare.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 1.517.200 doze de vaccin produse de compania AstraZeneca, iar, începând cu data de 15 februarie, 533.125 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

ADVERTISING

Începând cu 16 aprilie, oricine vrea să se vaccineze poate să se prezinte într-un centru care administrează AstraZeneca și va fi vaccinat, fără programare.

Află mai multe informații despre cum merge campania de vaccinare antiCovid:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇