Alexandru Rafila spune că am putea ajunge în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi, dacă nu se iau alte măsuri

Alexandru Rafila spune că am putea ajunge în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi, dacă nu se iau alte măsuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a avertizat că, în lipsa altor măsuri, am putea ajunge în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi în țara noastră.

„Probabil până spre sfârșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri – pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sunt mai puțin restrictive – cred că numărul de cazuri la sfârșitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puțin 10.000 de cazuri pe zi. (…) La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depășită, iar asta are consecință directă în ceea ce privește mortalitatea”, a spus Alexandru Rafila.

ADVERTISING

Profesorul a dat exemplul Cehiei, care are o rată a incidenței cazurilor de coronavirus în ultimele două săptămâni de cinci ori mai mare decât a României. „Noi avem o mortalitate în jur de 6, până în 6, Cehia a depășit 12, în condițiile unui sistem de sănătate mai robust decât în România. Asta îmi demonstrează că la un moment dat, când numărul de cazuri determină internări masive la terapie intensivă și lucrul acesta blochează, practic, accesul la servicii de sănătate calificate, de terapie intensivă, mortalitatea crește”, a arătat profesorul Rafila.

ADVERTISING

Bilanțul pandemiei crește dramatic

România a atins vineri noi recorduri îngrijorătoare ale pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost depistate 6.546 de noi îmbolnăviri cu COVID, după procesarea a 36.335 de teste. Este cel mai mare bilanț de până acum.

ADVERTISING

Record am avut și la ATI, fiind prima zi când este depășit pragul de 900 de pacienți. Astfel, vineri dimineață, din cei 11.236 de pacienți ce se aflau în spitalele COVID din țară, 917 sunt pe secții ATI, în stare gravă.

Și bilanțul negru este mare, fiind raportați în ultima zi 103 morți.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇