A treia zi cu peste 1.000 de cazuri noi de Covid. Crește și numărul deceselor

A treia zi cu peste 1.000 de cazuri noi de Covid. Crește și numărul deceselor
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile anunță joi a treia zi consecutivă de creștere semnificativă a numărului de cazuri de Covid. În ultimele 24 de ore au fost depistate 1.497 de cazuri, după ce au fost procesate 10.848 de teste RT-PCR și 28.609 teste rapide antigenice.

Miercuri a fost înregistrat bilanțul Covid cu 1.271 de cazuri noi și 35 de decese, din care două raportate cu întârziere. Pe 28 decembrie am avut un bilanț cu 1.144 cazuri noi, mai mult decât dublu față de ziua precedentă, cu 566 de cazuri noi.

În spitale erau internate 2.365 de pacienți Covid, din care 402 sunt internate la ATI. 34 dintre cei de la ATI au certificat care atestă vaccinare.

ADVERTISING

Totodată, din totalul pacienților internați, 55 sunt minori, 7 fiind internați la ATI.

Crește și numărul morților. Au fost înregistrate 37 de decese asociate Covid, din care unul este raportat cu întârziere, după ce s-a produs în luna noiembrie. Șase dintre cei care au murit erau vaccinați, dar toate cele 37 de persoane aveau comorbidități. Toți cei care au decedat aveau peste 50 de ani.

Crește și incidența în Capitală. Joi a ajuns la 0,63 de cazuri la mia de locuitori, în uşoară creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 0,61, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

ADVERTISING

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie - 16,54 cazuri la mia de locuitori.

image-19

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇