Victor Rebengiuc recunoaște că a donat pentru Nicușor Dan: „I-am dat niște bani, cu condiția să nu fiu nominalizat”

Victor Rebengiuc recunoaște că a donat pentru Nicușor Dan: „I-am dat niște bani, cu condiția să nu fiu nominalizat”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Victor Rebengiuc, ajuns acum la 92 de ani, a declarat că a donat bani pentru campania electorală a lui Nicușor Dan, subliniind că a făcut-o discret, fără să dorească să fie menționat public.

Mărturisirea, făcută într-o intervenție la podcastul HotNews, a venit în contextul în care i s-a cerut un mesaj pentru George Simion, după dezbaterea televizată dintre acesta și Nicușor Dan.

„L-am văzut cum aproape îl lua de gât pe Nicușor să spună cine i-a dat bani. Eu i-am dat niște bani lui Nicușor Dan, din cât pot eu să dau, nu am făcut averi, cu condiția să nu fiu nominalizat”, a spus actorul.

El a precizat că a procedat la fel și cu alte ONG-uri. După emisiune, Rebengiuc a indicat și suma: 25.000 de lei.

Actorul a explicat că implicarea sa financiară nu vine dintr-un interes personal, ci dintr-o dorință sinceră de a susține un candidat care merită. „Am spus: «Domne, nu spune că am dat eu. Nu vreau…» Contribui și eu acolo cu câte ceva…”, a adăugat el.

„Trebuie să alegem: ori Rusia, ori UE și NATO”

În aceeași apariție, Victor Rebengiuc a transmis un mesaj puternic alegătorilor.

„Să voteze adevărul, capacitatea emoţională şi de responsabilitate a candidaţilor. Să vadă cine vrea să răspândească haos, să distrugă România, să o calce în picioare şi cine vrea să construiască reparând”, a spus actorul.

El consideră că România se află într-un moment critic și că alegerea este una clară: între o societate democratică și una autoritară.

Critică la adresa clasei politice

Rebengiuc a fost tranșant cu privire la starea actuală a țării și la responsabilitatea celor care au guvernat.

„S-au cheltuit mulţi bani, dar nu pentru bunăstarea poporului, ci a conducătorilor. Toţi comuniştii care s-au transformat în socialişti s-au îmbogăţit. Ei şi toate neamurile lor. Au furat pe capete”, a acuzat el.

În plus, a subliniat că România are nevoie de conducători care să o scoată „din marasmul ăsta nefericit”.

Alegerea sa: „Am ales Nicușor Dan. Este un om inteligent”

După dezbaterea electorală, Victor Rebengiuc a spus limpede pe cine susține: „Am rămas cu o alegere. Am ales Nicuşor Dan. Este un om inteligent, care judecă ceea ce spune şi nu face agitaţie. Ne spune că trebuie să muncim, că trebuie să ne uităm la adâncul lucrurilor şi să o luăm de jos, încet-încet.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇