Moțiune simplă împotriva lui Daea: De la grânarul Europei la rușinea Europei

Moțiune simplă împotriva lui Daea: De la grânarul Europei la rușinea Europei

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că USR şi Forţa Dreptei depun o moţiune simplă împotriva ministrului Petre Daea, cu titlul ”De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”.

Moţiunea va fi dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor şi va fi votată miercurea viitoare.

”Deputaţii USR, împreună cu deputaţii de la Forţa Dreptei, înaintează moţiunea simplă intitulată ”De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”, moţiune împotriva ministrului Petre Daea, acum, într-o perioadă de Paşte când oamenii merg în pieţe şi văd cele mai mari preţuri din ultimii 30 de ani”, a anunţat Ionuţ Moşteanu în şedinţa de plen.

ADVERTISING

USR a cerut recent demisia ministrului Agriculturii după ce s-a confirmat că România primeşte doar 10,5 mil de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor.

“Ministrul polonez al Agriculturii şi-a dat demisia, după ce Polonia a primit ajutoare de 29,5 mil. euro. Nici vorbă ca Daea să-şi dea demisia, deşi suma de 10,5 mil de euro înseamnă mai nimic pentru România. Atât a putut ministrul PSD al Agriculturii să facă pentru fermierii români.

Daea nu a negociat nimic la Bruxelles”, a transmis senatorul USR Sebastian Cernic, membru în Comisia de Agricultură.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

USR arată că ”PSD îl ţine în braţe pe ministrul care a distrus agricultura românească, deşi Petre Daea trebuia demis demult”.

“Ieri, ministrul Daea trebuia să fie în plenul Parlamentului, să dea raportul, aşa cum i-au solicitat parlamentarii USR. Daea a fugit de Parlament. L-aş fi întrebat pe domnul ministru cum îşi permite să dubleze suma de doar 10,5 mil de euro de la Bruxelles din bugetul statului, adică din banii românilor.

Cât să mai plătească românii incompetenţa şi iresponsabilitatea acestor guvernanţi? Petre Daea trebuie demis, pentru că nu există niciun motiv pentru care să ocupe această funcţie”, declara săptămâna trecută senatorul Sebastian Cernic.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇