Liderul PSD Marcel Ciolacu a fost chestionat miercuri pe tema negocierilor de la Bruxelles, unde ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu i-a convins pe cei de la Comisia Europeană să aloce României mai mult de 10 milioane de euro drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina. Suma este mai mică decât vor primi Bulgaria şi Polonia, ţări mai puţin afectate.
Ciolacu a refuzat să spună ceva concret, i-a căutat scuze şi a anunţat că abia în luna mai, la rotativă, se poate discuta despre schimbarea lui, dacă va fi cazul.
"Chiar a fost un efort fantastic al statului român cu costuri şi la fermieri. A existat o fluctuaţie de preţ, normal că cei din Ucraina au vrut uneori să grăbească.
România a trecut cu bine acest examen. (...) Cel mai important este că era un instrument al lui Putin – această declanşare a unei crize alimentare.
În primul rând, suma venită de la Comisie a fost una ridicolă faţă de efortul României, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei.
S-au făcut anumite criterii care au dezavantajat România.
Nu am avut nicio discuţie cu domnul Daea de când a venit de la Bruxelles. Cred că am avut o singură şedinţă. Am avut discuţii. Suma mi se pare mult prea mică. Faptul că am rămas printre statele care au primit 10 milioane e un lucru bun.
Cred că în acest moment statul trebuie să intervină şi să mărească suma. Fermierii în primul şi în primul rând aşteaptă soluţii.
Dacă mergem pe această logică, este logica de a căuta un vinovat. Dar nu încălzeşte pe nimeni dacă este domnul Daea sau nu. Vom vedea la rotativă dacă este sau nu vinovat. Până atunci să lăsăm ministerele şi miniştrii să funcţioneze.
Sunt ferm convins că în luna mai vom face pe fiecare ministru în parte o analiză concretă”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la Europa FM într-un dialog cu Ioana Ene Dogioiu.
Liderul PSD consideră că statul român are o obligaţie faţă de fermieri.
„Cred că nu trebuie să acuzăm foarte mult pe anumite criterii pentru că nici această abordare ... când vine subvenţia şi ne convine, e buna Europa, când s-au făcut anumite criterii şi trei state din şase nu s-au încadrat, să începem să căutăm să atacăm UE”, a adăugat Ciolacu.
Ciolacu a fost chestionat şi dacă discursul lui Daea acuzator la adresa criteriilor Comisiei Europene ar putea creşte suveranismul şi anti-europenismul.
„Aşa am păţit şi cu Schengen. Nu e nimeni vinovat, există numai explicaţii. Acum, dacă ar trebui să am un dialog cu domnul comisar (Janusz Wojciechowski, comisarul european pe Agricultură - n.red.), dacă faci criterii, faci şi simulări. Când ai făcut simulările, trebuia să vezi că trei state europene rămân în afara despăgubirilor. Eu am încercat să vedem întreg tabloul. Nu sunt adeptul să căutăm vinovatul”, a completat Ciolacu.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri, după ce Comisia Europeană a decis să aloce României doar 10,05 milioane euro, din rezerva UE, drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mai puţin decât Bulgaria şi Polonia.
Daea a adăugat că suma de la CE se va dubla de la bugetul statului, „în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.
CE a propus: 29,5 milioane euro pentru Polonia, 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria şi 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.
Tot azi Dacian Cioloş a acordat un interviu video pe această temă pentru Spotmedia.ro - Sunt fermierii români discriminați de UE sau ministrul Daea nu și-a făcut treaba? Cine a ratat banii și cu ce costuri