USR: Frăţia PNL-PSD-UDMR blochează eliminarea pensiilor speciale pentru primari

USR: Frăţia PNL-PSD-UDMR blochează eliminarea pensiilor speciale pentru primari

Liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, a cerut conducerii Camerei ca, săptămâna viitoare, să fie dezbătut în plen proiectul USR de desfiinţare a pensiilor speciale pentru foştii şi actualii primari şi şefi de consilii judeţene. Solicitarea USR a fost respinsă, deşi această nouă categorie de pensii speciale ar urma să intre în plată la 1 ianuarie 2022.

„Într-o lună şi trei săptămâni, vom avea o nouă categorie de pensionari speciali: foşti şi actuali primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Este o nouă palmă pentru fiecare român care a muncit o viaţă întreagă şi trăieşte cu o pensie mică. O nouă palmă pe care PNL, PSD şi UDMR o dau milioanelor de români.

ADVERTISING

În 2019, PSD a introdus pensii speciale pentru primari, doi ani la rând ele au fost prorogate pentru că USR a făcut presiuni. Noi am fi vrut să le desfiinţăm, dar PNL s-a opus, a zis să le amânăm. Colegii mei din USR au depus atunci un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali, pensii care nu sunt în plată în momentul acesta, dar care vor intra în plată într-o lună şi trei săptămâni. Tot ce vor PNL, PSD şi UDMR să facă este să bage această temă sub preş.

Toţi românii trebuie să vadă ce părere au aceşti politicieni pe care, în campanii, i-am auzit cum promiteau să desfiinţeze pensiile speciale. Acum le bagă sub preş”, a afirmat liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.

ADVERTISING

Proiectul USR de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social, dar a primit raport de respingere în Comisiile juridică, pentru administraţie, respectiv pentru muncă, prin voinţa deputaţilor PSD, PNL şi UDMR.

USR a solicitat ca acest proiect să fie pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de săptămâna viitoare pentru ca subiectul pensiilor speciale ale primarilor să fie dezbătut în Parlament şi pentru ca toţi românii să poată vedea cum deputaţii PSD, PNL şi UDMR votează pentru ca aleşii locali să înceapă să primească pensii speciale şi să devină o nouă categorie de privilegiaţi.

ADVERTISING

Dacă proiectul nu va fi pus pe ordinea de zi, el se va adopta tacit pe 19 noiembrie, urmând probabil să fie „îngropat” definitiv în sertarele Senatului, răstimp în care pensiile speciale ale aleşilor locali să intre în plată, se arată într-un comunicat al USR.

În varianta impusă de PSD în anul 2019, prin ordonanţă de urgenţă, zeci de mii de actuali şi foşti primari şi şefi de consilii judeţene, plus adjuncţii lor, ar fi încasat pensii speciale încă de la 1 ianuarie 2020. La insistenţa USR, acordarea acestei noi categorii de pensii speciale a fost amânată, succesiv, până la 1 ianuarie 2021, respectiv 1 ianuarie 2022.

Începând cu 1 ianuarie 2022, însă, cu USR scos în afara guvernării şi cu alianţa toxică PNL-PSD-UDMR la butoane, aleşii locali vor primi pensii speciale, ceea ce va însemna o nouă sfidare pentru românii cinstiţi şi o nouă povară pentru bugetul de stat, transmite USR.

Partidul arată că, doar pentru perioada ianuarie-septembrie 2021, s-au cheltuit de la bugetul de stat 8,123 miliarde lei pentru pensiile speciale. Adică, mai mult cu 620 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă din 2020 şi cu 82% mai mult decât în 2016.

„Cu toate astea, ei mai vor o categorie de speciali. O pensie specială şi pentru Paul Stănescu, fost preşedinte de consiliu judeţean, şi pentru Gabriela Firea, fost primar, şi pentru Mihai Chirica, actual primar, şi pentru Costel Alexe şi pentru mulţi, mulţi alţii. E abia începutul. Noul USL are un singur obiectiv: să blocheze direcţia reformistă începută de USR, să îşi păstreze privilegiile şi să fure”, a mai spus Moşteanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇