Guvernul ar putea să aibă 20 de ministere, cele mai multe ale PSD. Abia pe 17 sau 18 noiembrie ajunge la vot

Guvernul ar putea să aibă 20 de ministere, cele mai multe ale PSD. Abia pe 17 sau 18 noiembrie ajunge la vot

Florin Cîțu a dat puține detalii despre cele trei ore de negocieri cu liderii PSD și UDMR de marţi. El a anunțat că au fost discuții pe programul de guvernare și că s-a stabilit un calendar pentru următoarele zile, astfel încât săptămâna viitoare să înceapă demersurile pentru instalarea noului Guvern.

Cîțu a susținut că nu s-a discutat pe funcții, însă a recunoscut că s-a pus problema majorării numărului de ministere, astfel încât funcțiile să fie împărțite echitabil între cele trei forțe politice.

”Nu am discutat despre ministere sau funcția de premier, am discutat despre programul de guvernare și un calendar pentru zilele următoare. Da, am discutat posibilitatea extinderii numărului de ministere. E posibilă extinderea la maxim 20 de ministere”, a spus Cîțu.

ADVERTISING

Despre propunerile PSD privind desființarea cotei unice sau majorarea de pensii și salarii, Cîțu a spus că nu au fost discutate în acest punct. În plus, a punctat că ceea ce este inclus în forma de PNRR aprobată cu Comisia Europeană nu poate fi schimbat, trebuie doar implementat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea ieri seară că România ar trebui să rediscute ideea cotei unice de impozitare începând de anul viitor, arătând că ar susţine impozitarea progresivă.

UDMR e relaxat

În fața jurnaliștilor a venit și liderul UDMR, Kelemen Hunor, ceva mai darnic în detalii. El s-a arătat încrezător în ce posturi poate obține UDMR în Guvern și a spus că vor fi vicepremieri și de la celelalte două partide, care nu dau premierul.

ADVERTISING

”Am început discuțiile pe ministere, eu sunt convins că vom găsi o soluție care va include atât principiile legate de matematică, cât și cele politice. În mare rămân, rămân, stați liniștiți (portofoliile UDMR - n.red.).

O coaliție formată din trei partide înseamnă și vicepremieri pentru a coordona politic activitatea coaliției și este ceva sănătos. Am văzut de fiecare dată că, atunci când există coaliție, există și vicepremieri”, a subliniat Kelemen Hunor.

Nu au fost încă finalizate discuțiile pe funcții, ci doar calendarul negocierilor: ”Pe 17-18 vrem să venim în Parlament, mâine dimineață încep discuțiile pe programul de guvernare”.

ADVERTISING

Despre măsurile propuse de PSD, liderul UDMR a răspuns: ”Eu sunt pentru cota unică, rămâne de văzut care va fi soluția, dar sunt pentru cota unică, a dat roade și nu cred că trebuie să schimbăm des sistemul fiscal. La PNRR lucrurile sunt foarte simple, am plecat pe un drum, există acord între România și Comisia Europeană pe niște reforme și trebuie să începem să livrăm aceste reforme”.

Întrebat de ce a anunțat luni, înainte de decizia PNL, că își dorește guvernare cu PSD, Kelemen Hunor a spus că deveniseră singurii care mai susțineau refacerea coliției cu USR.

”Noi am spus până ieri că prima opțiune e resuscitarea coaliției, în momentul în care am rămas singurii cu această idee, n-am mai insistat”, a conchis liderul UDMR.

PSD insistă să aibă mai multe ministere decât PNL

La jumătate de oră după cei doi a venit în fața jurnaliștilor și președintele PSD Marcel Ciolacu. El a insistat că nu se pune problema unei parități PSD/PNL în guvern, pentru că social-democrații au avut scor mai mare la parlamentare.

”Este o împărțire în funcție de ponderea din Parlamentul României. Nu am intrat în niciun detaliu dacă se micșorează sau se mărește numărul de ministere. Va rămâne ponderea pe care ne-au dat-o românii la alegerile generale”, a insistat Ciolacu.

Amintim că rezultat final al alegerilor de anul trecut a fost următorul:

  • PSD - (1.705.777 voturi) - 28,90%
  • PNL - (1.486.401 voturi) - 25,19%
  • USR PLUS - (906.962 voturi) - 15,37%
  • AUR - (535.828 voturi) - 9,08%
  • UDMR - (339.030 voturi) - 5,74%

Liderul PSD a confirmat că de mâine dimineață încep negocierile pe capitole din programul de guvernare. Întâi va fi discutată economia și apoi justiția.

”Mâine cred că la 12:00 o să fie o discuție pe capitolul de justiție. Începem pe capitolul economic și finanțe, să vedem ce e sustenabil până la sfârșitul anului. Este o prioritate rectificarea bugetară.

Pe urmă urmează, pe la 12:00, dacă am înțeles bine, capitolul de justiție”, a anunțat Ciolacu, anunțând că din echipa PSD de negocieri pe acest subiect fac parte Rober Cazanciuc, Titus Corlățean sau Maia Teodoroiu.

Despre rectificarea bugetară, Ciolacu a spus că fie va fi operată de noul Guvern în curând, fie de Parlament, dar s-a arătat încrezător că va fi prima variantă.

Despre faptul că nici PNL, nici UDMR nu vor renunțarea la cota unică, Ciolacu a spus că este timp de discuții.

”Impozitarea progresivă ar arăta cum arată și în Vestul Europei, în toate țările civilizate, și cu economii mai dezvoltate decât România. Mai sunt 4 state care au rămas la cota unică în Europa. Cred că un an de zile, cum este anul următor, avem timp să discutăm acest subiect”, a încheiat liderul PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇