USR îl amenință pe ministrului Energiei cu moțiunea, dacă nu-și dă singur demisia

USR îl amenință pe ministrului Energiei cu moțiunea, dacă nu-și dă singur demisia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentarii USR vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în cazul în care acesta nu îşi va da demisia, în contextul crizei facturilor.

Decizia a fost luată în cadrul Biroului Naţional al USR, reunit luni.

"Coaliţia de guvernare trebuie să vină rapid cu un ministru competent. Dacă nu îşi va da demisia, în prima şedinţă din următoarea sesiune parlamentară vom depune o moţiune simplă. Această decizie este luată", a declarat Ionuț Moşteanu, putătorul de cuvânt al USR, luni, la Palatul Parlamentului, după şedinţa conducerii partidului.

ADVERTISING

Deputatul USR a susţinut că ministrul Virgil Popescu "s-a uitat indiferent" la episodul liberalizării preţurilor la energie, fără să facă pregătirile necesare pentru a preveni actuala situație.

"A avut timp doi ani şi ceva în care să arate că poate să facă ceva pentru România, să arate că înţelege cu ce se mănâncă acel minister. Din punctul nostru de vedere, a eşuat. Virgil Popescu trebuie să plece.

A scăpat din mână toată partea de liberalizare. S-a uitat indiferent la acest episod de liberalizare. Nu a pregătit nimic pentru ce urma să vină. Vedem acum ce se întâmplă cu preţurile la energie, vedem prin ce trec toţi românii în această perioadă de iarnă", a afirmat Ionuţ Moşteanu.

ADVERTISING

El a reluat cererea USR privind convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să fie dezbătute şi adoptate măsuri "rapide" pentru contracararea preţului la energie.

Potrivit lui Moşteanu, USR a propus încă din octombrie 2021 măsuri în acest sens, precum reducerea TVA la energie, credit fiscal destinat companiilor pentru a le ajuta să treacă peste creşterea preţurilor la energie, exceptarea certificatelor verzi de la plată în factura de energie electrică.

"Noi am venit cu soluţiile acestea încă din octombrie. Au fost ignorate. Acum vedem ce se întâmplă. Haideţi să facem o sesiune extraordinară imediat, să adoptăm aceste propuneri", a mai transmis el.

ADVERTISING

Conducerile PSD și PNL s-au reunit luni pentru a stabili propunerile de măsuri privind criza facturilor, propuneri cu care se va intra la negocierile din ședința coaliției de guvernare care va începe la ora 17.

PSD propune ca soluție reducerea TVA la energie și gaze de la 19% la 5%, dar liderul PNL, Florin Cîțu, nu este de acord, spunând că asta nu va face decât să mărească profiturile unor companii, nicidecum să reducă prețurile.

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al USR: Miniștrii Virgil Popescu și Lucian Bode trebuie să își dea demisiile din Guvern!

Miniștrii Virgil Popescu și Lucian Bode trebuie să își dea demisiile din Guvern!

Publicată de Ionuț Moșteanu pe Luni, 17 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇