Unul dintre fondatorii USR a demisionat din partid, din cauza ministrului Năsui: Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală

Unul dintre fondatorii USR a demisionat din partid, din cauza ministrului Năsui: Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avocatul Dumitru Dobrev, unul dintre fondatorii Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a demisionat din USR în semn de protest faţă de intenţia lui Claudiu Năsui de a o muta pe directoarea Florina Prisecaru, acuzată de colaborare cu Securitatea, din Ministerul de Finanţe în cel al Economiei.

Acesta a precizat că i se pare de neconceput ca un partid înfiinţat prin munca sa să promoveze în funcţii de secretari de stat prin ministere turnători la Securitate, în condiţiile în care bunicul să a murit „la Canal ca un câine”.

„După ştirea cu colaboratoarea Securităţii pe care dorea Claudiu Năsui s-o facă secretar general la Ministerul Economiei, mi-am luat un timp de reflecţie.

ADVERTISING

Mi-am limpezit gândurile şi am o singură concluzie: Îmi dau demisia din USR.

Dacă nu o să fac pasul ăsta, o să ajung să-mi fie greaţă de USR cum mi-a fost şi de PNL (cu care am votat statornic din 1990 până în 2004), după ce am aflat că Radu Câmpeanu a fost, cel mai probabil, informator al DIE infiltrat în emigraţia română de la Paris, iar Dinu Patriciu a contribuit generos la campania electorală din 2004 a lui Adrian Năstase.

Claudiu Năsui renunță la directoarea acuzată de colaborare cu Securitatea: M-am gândit că un transfer de la un minister la altul nu va fi problematic

Mi se pare de neconceput ca partidul înfiinţat şi prin munca mea să promoveze în funcţii de secretari generali prin ministere turnători la Securitate, în condiţiile în care bunicul meu a murit la Canal ca un câine (nici nu ştim unde este îngropat, acasă s-a trimis, după ani, doar un certificat de deces) tot din cauza unei astfel de otrepe, care a turnat discuţiile avute cu el, în casă, despre "noua orânduire, Ana Pauker şi Gheorghiu Dej".

ADVERTISING

E ca şi cum rudele Annei Frank, dacă ar mai exista vreuna în viaţă, ar găsi de cuviinţă să facă parte acum, în Olanda, din partidul lui Geert Wilders.

Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală lui Claudiu Năsui pentru oprobiul adus USR.

În USR, socoteală dau doar "fraierii". Niciodată Dan Barna, niciodată Cristian Ghinea, niciodată Claudiu Năsui.

Mă despart de un vis frumos pe care l-am avut noi, cei care ne-am bătut timp de un deceniu şi jumătate pentru Roşia Montană, pentru patrimoniul Bucureştiului, pentru respectarea legii şi a principiilor: acela că putem avea un partid parlamentar, ba chiar la guvernare, care să facă "politică altfel", fără băieţi/fete cu ochi albaştri, fără sinecurişti & pensionari la 42 de ani, fără incompetenţi puşi pe pile în funcţii publice. Poate că va fi posibil cândva. Vom vedea”, a scris Dumitru Dobrev vineri pe Facebook.

După știrea cu colaboratoarea Securității pe care dorea Claudiu Năsui s-o facă secretar general la Ministerul Economiei,...

Posted by Dumitru Dobrev on Friday, January 29, 2021

Ce voia Năsui

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a explicat joi că a încercat să mute o directoare din Ministerul Finanţelor în Ministerul Economiei, având în vedere experienţa acesteia.

ADVERTISING

El a adăugat că a avut în vedere persoana respectivă şi pentru postul de secretar general la Minister, dar a renunţat din cauza dosarului de la CNSAS, însă mutarea pe aceeaşi funcţie nu s-a gândit că ar crea probleme.

„Voi renunţa la mutare”, a anunţat ministrul, reiterând ideea că familia sa nu a avut legături cu fosta Securitate.

Iată ce mai poți citi azi pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇