O listă de lucru a țărilor din afara Uniunii Europene ai căror cetățeni vor putea călători în statele membre a fost agreată, vineri seară. Statele Unite lipsesc de pe această listă, pe care însă de regăsește China, sub rezerva reciprocității.
Lista a fost deocamdată pusă în acord de ambasadorii din statele membre UE şi spaţiul Schengen, iar capitalele pot trimite obiecții până sâmbătă, la ora 18:00 GMT, transmite AFP.
Iată țările ai căror cetățeni vor putea călători pe teritoriul UE: Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay, cărora li se adaugă China, sub rezerva reciprocităţii, potrivit unei surse diplomatice.
Călători din Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino ar urma să fie de asemenea admişi.
Marele absent de pe această listă este SUA, Lista nu include SUA, țară printre cele mai afectate de pandemie.
Nici Rusia, nici Brazilia nu sunt încă admise.
Propunerea europeană stabileşte mai multe criterii epidemiologice pentru ca o ţară să fie inclusă pe listă, printre care: o rată de noi cazuri de COVID-19 apropiată sau care să nu depăşească 16 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, dar şi o tendinţă de stabilizare sau scădere a cazurilor de infectare, precum şi aplicarea de măsuri de combatere a pandemiei, precum efectuarea de teste.
Mai multe state membre au considerat "problematică" fiabilitatea datelor epidemiologice furnizate de statele terţe, în special de China.