Stelian Ion îi replică lui Iohannis să critice UDMR, nu pe el, pentru că încă mai există Secţia Specială

Stelian Ion îi replică lui Iohannis să critice UDMR, nu pe el, pentru că încă mai există Secţia Specială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Stelian Ion (USR PLUS) susţine că toate criticile preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la nedesfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţunilor din Justiţie ar trebui îndreptate către UDMR, nu către Ministerul Justiţiei.

”Atât desfiinţarea definitivă a SIIJ, şi nu încercarea de salvare a acesteia prin mutarea sediului la Parchetul General, cât şi repararea Legilor Justiţiei ar fi fost deja obiective îndeplinite, dacă toţi partenerii din coaliţie ar fi respectat programul de guvernare şi ar fi pus preţ pe opiniile instituţiilor internaţionale – Comisia Europeană, GRECO şi Comisia de la Veneţia.

Desfiinţarea SIIJ putea fi realizată încă din februarie, de când Ministerul Justiţiei a propus proiectul şi a fost aprobat şi susţinut de Guvern”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, ministrul Stelian Ion.  

Acesta a precizat că Ministerul Justiţiei a transmis forma corectă, avizată favorabil şi de Comisia de la Veneţia, dar ”UDMR o ignoră cu bună-ştiinţă”.   

ADVERTISING

”Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiţiei. Mai mult, am propus coaliţiei şi în grupul de lucru şi alte soluţii pentru deblocarea situaţiei privind SIIJ: la cererea judecătorului sau procurorului care are calitatea de suspect sau inculpat, cauza să fie trimisă spre soluţionare la un serviciu teritorial egal în grad şi învecinat cu parchetul care efectuează urmărirea penală.

Faptul că soluţiile sunt respinse sistematic, fără argumente solide, arată că nu toţi partenerii din coaliţie doresc desfiinţarea reală a SIIJ şi caută modalităţi de a menţine în viaţă această structură”, a mai scris Stelian Ion.   

El a adăugat că „Legile Justiţiei puteau fi aprobate din luna aprilie, după ce Ministerul Justiţiei a transmis proiectele pe 26 martie 2021”.  

”Până în septembrie ar trebui finalizate negocierile, dar ar fi de ajutor ca acestea să nu se îndepărteze de programul de guvernare. Negocierile nu se vor încheia oricum: USR PLUS nu va accepta cosmetizări ale legislaţiei fără modificări de substanţă şi va insista asupra promovării liniilor apreciate deja inclusiv de organismele internaţionale (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, GRECO).

ADVERTISING

Realitatea este evidentă pentru toată lumea şi nu poate fi ignorată. Blocajul vine din coaliţie şi Parlament, nu de la Ministerul Justiţiei. Astăzi, preşedintele a transmis semnalul că este nemulţumit de aceste tergiversări, aşa cum sunt şi eu nemulţumit de atâta vreme.

Îi transmit preşedintelui rugămintea de a se implica în depăşirea acestui blocaj, din care putem ieşi doar dacă toţi respectăm programul de guvernare şi recomandările instituţiilor europene”, a completat Ion.  

Schimbările care sunt de nenegociat pentru Stelian Ion

El a reamintit că SIIJ a slăbit lupta anticorupţie, lucru care nu mai trebuie acceptat.  

”Nu trebuie să uităm că SIIJ a avut şi rolul de a slăbi lupta anticorupţie, ceea ce nu mai trebuie acceptat. DNA şi DIICOT trebuie să funcţioneze cu competenţe complete şi fără să fie exercitate presiuni asupra procurorilor. De asemenea, trebuie ca procurorii-şefi care le conduc să aibă atribuţii şi autoritate depline.

ADVERTISING

De aceea, am declanşat procedura de selecţie pentru posturile vacante de procurori cu funcţii de conducere la DNA şi DIICOT, la finalul căreia să poată fi numită o echipă de conducere stabilă, pe baza avizului Secţiei pentru procurori a CSM.

În privinţa Legilor Justiţiei, chestiunile esenţiale aflate în discuţie vizează procedura de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt (în sensul diminuării factorului politic, în acord cu programul de guvernare, recomandările GRECO şi ale Comisiei Europene), prerogativele procurorului general, situaţia poliţiei judiciare, modalitatea de alegere a membrilor CSM.

Aceste subiecte foarte importante sunt încă în negociere şi nu am căzut deocamdată la un acord”, a mai explicat ministrul Justiţiei.  

El a făcut referire şi ”la procedura de numire a procurorilor de rang înalt, pentru care a propus o nouă soluţie şi anume o procedură în două etape, cu implicarea Secţiei pentru procurori a CSM”.  

”Un lucru spun răspicat: varianta pe care o voi promova va fi în sensul diminuării factorului politic în această procedură de numire/revocare. Un rol crescut al Secţiei pentru procurori este esenţial. De-a lungul timpului, Secţia pentru procurori a adus în avizele sale la propunerile pentru numirea procurorilor cu rang înalt argumente care ar trebui să fie luate în considerare, şi nu ignorate”, a conchis Stelian Ion.  

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că această coaliţie de guvernare funcţionează, dar nu perfect, şi că mai sunt multe lucruri care nu merg bine.  

El a dat ca exemplu faptul că Secţia pentru Investigarea Infracţiunior din Justiţie (SIIJ) nu a fost încă desfiinţată şi că nu există un proiect acceptat în coaliţie pe Legile Justiţiei.  

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇