Deputatul Stelian Ion – al cărui nume este luat în calcul pentru funcția de ministru al Justiției – susține că urmează deființarea Secției Speciale.
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului General a fost înființată de Guvernul PSD-ALDE.
În repetate rânduri, atât surse din Justiție cât și surse din rândul USR și PNL au susținut că aceasta este, de fapt, un instrument de represiune, prin care social-democrații și membrii ALDE voiau să subjuge magistrații onești.
În spațiul public s-a vorbit de multe ori despre desființarea acestei secții. Și cu toate astea, după mai bine de un an de la momentul în care PNL a venit la guvernare, Secția Specială există încă.
Dar lucrurile se vor schimba, susține deputatul Stelian Ion (USR PLUS).
”O desființăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuții și aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desființarea Secției Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile, deci se cunosc toate argumentele și de o parte și de alta, cunoaștem și opiniile magistraților și opiniile specialiștilor, avocaților, societății civile, opiniile emise de instituții internaționale (...) și atunci suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile (...). Noi ne ținem de promisiuni și ce am spus de-a lungul timpului vom face. Dacă ne-am asumat angajamentul să rezolvăm rapid această problemă, o vom face rapid”, a precizat Stelian Ion pentru RFI.
Întrebat dacă va fi viitorul ministru al Justiției, deputatul a declarat:
”Există o listă, sunt și eu nominalizat și alături de alți colegi foarte buni, am încredere în ei, se va lua o decizie în acest sens (...). Nu am avut niciodată un obiectiv din a obține un portofoliu la Ministerul Justiției, însă în perioada care a trecut mi-am dat seama că fără o implicare foarte-foarte mare pe partea asta, nu poți muta lucrurile”.
Citește și: