Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care este și profesor universitar, spune că nu a discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre acuzațiile de plagiat care îi vizează teza de doctorat.
Mai mult, Cîmpeanu susține că nu va aborda acest subiect cu nimeni – nici cu Ciucă, nici cu jurnaliștii, ”și nici cu mine”.
„Nu vreau să amestec poziția de membru al Guvernului cu ceea ce am de făcut pentru implementarea legilor România Educată. Din acest motiv, vă spun foarte clar, nu vreau să abordez acest subiect. Nu l-am abordat și nu vreau să-l abordez nici de acum încolo. Nici cu domnul prim-ministru, nici cu dvs. și nici cu mine.
Avem instituții care trebuie să se ocupe. În momentul de față se ocupă instanța. E un răspuns clar și asumat”, a răspuns ministrul Educației, duminică, în emisiunea ”În fața ta” de la Digi 24.
Amintim că una dintre legile Educaţiei propuse de Cîmpeanu desfiinţează instituţia care dădea verdicte de plagiat. Din acest motiv, USR a anunțat că sesizează Consiliul Europei.
Cel puțin 42 de pagini din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă sunt plagiate. Teza în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003 are în total 138 de pagini.
Sursa principală a conținutului plagiat este reprezentată de două teze de doctorat, care ulterior au fost publicate în volum, și de alte două cărți. Informația datează de mai bine de jumătate de an.