Social-democraţii germani și-au stabilit candidatul pentru funcția de cancelar

Social-democraţii germani și-au stabilit candidatul pentru funcția de cancelar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Social-democraţii germani (SPD), aflaţi la guvernare alături de creştin-democraţii cancelarei Angela Merkel (Uniunea Creştin-Democrată, CDU), l-au confirmat cu o majoritate covârşitoare de voturi, duminică, pe ministrul de Finanţe Olaf Scholz drept candidat la postul de cancelar federal în alegerile generale din septembrie.

Fostul primar al Hamburgului a fost votat de 96,2% dintre cei aproape 600 de delegaţi ai SPD, în cadrul conferinţei online de duminică, relatează dpa.

Scholz şi-a început campania electorală cu promisiunea de a transforma "social" economia şi de a face progrese în planul protejării mediului, stabilind termenul-limită de 2045 pentru atingerea neutralităţii emisiilor.

SPD a pierdut teren în favoarea Verzilor, pe care sondajele îi indică drept principalii rivali ai CDU.

ADVERTISING

Afişându-şi ambiţiile în ce priveşte clima, Scholz a încercat totodată să se distanţeze de candidata recent confirmată a Verzilor, Annalena Baerbock, amintind de experienţa lui în cadrul executivului, în condiţiile în care Baerbock a fost criticată ca fiind lipsită de experienţă.

El a anunţat şi o serie de promisiuni electorale concrete, în principal creşterea investiţiilor publice pentru întărirea sistemului de sănătate, în şcoli şi în transportul public. SPD vizează de asemenea creşterea la minim 12 euro pe oră a salariului minim.

ADVERTISING

Potrivit ediţiei de duminică a tabloidului Bild, SPD, cu 16% din preferinţele de vot, se află în urma blocului conservator format din CDU şi aripa sa bavareză, CSU, cu 23%, pe primul loc fiind Verzii cu 26%.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇